Socrul-soacra ipocrit(ă)

Părinţii soţiei tale sau ai soţului tău sunt convinşi de faptul că fata sau băiatul lor merita mult mai mult, pentru că nici nu se compară fetiţa lor harnică, frumoasă şi care „totuşi are o facultate” şi „are totuşi un apartament” cu tine care eşti un trântor şi-un nenorocit şi „chiar că nu-nţeleg ce-a văzut la el. ”

Persoana a treia este obligatorie. Un ipocrit şcolit n-o să-ţi spună fără ocolişuri ce gândeşte despre tine. Adevăratul teritoriu al fiecărei persoane din această tagmă este teritoriul dintre teritorii, comunicarea prin intermediul altora, prin limbajul gesturilor, prin frazele neterminate, lăsate în suspensie şi prin aluziile cele mai fine şi cele mai carnivore, care-ţi mănâncă nervii, precum barza broaştele.

Aşadar, soacra vorbeşte cu vecina şi-i spune fraza de mai sus. Dacă nici vecinei nu-i placi, enunţul rămâne aşa, ca un adevăr incontestabil; dacă-i placi şi zice: „nu spune aşa ceva, e un bărbat foarte chipeş” atunci soacra ta o să schimbe placa şi o să înceapă o arie despre „naivitatea femeilor de astăzi” (exces de bună seamă, că doar nici vecina nu a sosit de la grădiniţă) care „se lasă cucerite de nişte ochi şireţi” (sper că ai observat nuanţarea: acum nu mai eşti urât, „numai” meschin, ceea ce nu-ţi schimbă cu nimic statutul de nepoftit) în loc să asculte de mama lor. Numai socrul tău ştie cât a plâns ea când fetiţa lor, „o fată aşa de bună, e, da’ ce să-i faci, dacă n-are minte?” te-a prezentat părinţilor ei, aşa cum numai socrul ştie şi faptul că soacra a spus, „încă din prima clipă”, că „asta nu se va sfârşi cu bine”.

Ajungând aici cu privirea DVD-ului imaginar în care rolul principal este jucat de soacra ta, nu poţi să nu-ţi pui întrebarea: dar oare cu ce s-a sfârşit? Să lăsăm amănuntul că nu s-a sfârşit deloc – e o observaţie de cîrcotaş. Dar chiar şi aşa, oare ce s-a întâmplat?