Liderul conservator David Cameron a fost însărcinat, marţi seara, de regina Elizabeta a II-a a Marii Britanii, cu formarea noului guvern, după demisia premierului laburist Gordon Brown.
Imediat după numire, Cameron a anunţat că va face coaliţie cu liberal-democraţii. Astfel, Marea Britanie va avea primul guvern de coaliţie din ultimii 36 de ani. În urma alegerilor legislative din 6 mai, conservatorii au 306 locuri în Parlament, iar liberalii 57, pentru majoritatea absolută fiind necesare 326 de mandate.
Cameron a spus că va forma cu liberal-democraţii o coaliţie "potrivită şi deplină". Într-o alocuţiune rostită la sosirea la Downing Street 10 - reşedinţa premierului britanic - Cameron a spus că cele mai bune zile ale Regatului Unit vor veni abia de acum încolo. El a adăugat că vrea să reconstruiască încrederea populaţiei în politică şi a promis să fie "sincer despre ceea ce poate realiza guvernul" pledând totodată pentru o "societate mai responsabilă".
O coaliţie va avea de trecut prin încercări, dar conservatorii şi liberal-democraţii pot începe să lucreze imediat la ameliorarea situaţiei ţării, a conchis noul premier.
Brown a renunţat la conducerea guvernului, la mandatul de deputat şi la şefia laburiştilor
Gordon Brown a anunţat marţi seara că demisionează din funcţia de prim-ministru, în condiţiile în care rivalii săi conservatori, câştigători ai alegerilor legislative din 6 mai, şi liberal-democraţii, care au ieşit pe locul al treilea, sunt pe punctul de a forma o coaliţie guvernamentală.
Premerul britanic demisionează, de asemenea, şi din fruntea Partidului Laburist, şi ca parlamentar, decizia având efect imediat, transmite BBC.
Brown a explicat că a luat decizia de a demisiona după ce a ajuns la concluzia că nu poate forma un guvern, în urma discuţiilor pe care le-a avut cu partidele după alegerile de joia trecută, soldate c