Pe la 4-5 ani, cica, recitam ca pe apa: "Sint-nascut-in-satul-Iacobeni-comuna-Dingeni-plasa-Stefanesti-judetul-Botosani-tara-Romania". Pe la 10-11 ani, satul si comuna de bastina ramineau aceleasi, dar deja devenisem locuitor al importantului raion Trusesti, din regiunea Suceava. Plasa Stefanesti, judetul Botosani si chiar tara Romania disparusera. Devenisem cetatean al Republicii Populare Romine. Aceasta era patria mea, cu i din i, cu i din a, cum va scrie, 50 de ani mai tirziu, Radu Pavel Gheo. Pe la 15-16 ani, noi am ramas pe loc (iar noi locului ne tinem,/ cum am fost, asa raminem), dar s-a mutat raionul, de la Trusesti la Saveni. Regiunea a ramas aceeasi. Cel dintii sediu de raion, Trusesti, era o comuna ceva mai rasarita (sau mai floarea-soarelui) decit Dingenii natali, cu strada principala pietruita si cu ulite la fel de prafoase, dar purtind denumiri pompoase, spaimoase sau misterioase. Principalul punct de atractie al raionului era oborul, tirgul de vite, eveniment saptaminal de la care tata rareori lipsea. Acolo am mincat pentru prima data inghetata pe bat. Fie Trusesti sau, mai apoi, Saveni, raionul producea spaime in sat, cind se raspindea vestea ca a venit un tovaras de la raion. Tovarasu' nu venea singur, ci impreuna cu o haita de sarantoci - cum le zicea tata - din comuna si din sat, ca sa te implineasca, adica sa-ti ia cotele (de cereale) catre stat sau sa te lamureasca sa treci la colectiva. Dar regiunea? Pai, regiunea Suceava se intindea de la Vatra Dornei pina la Prut. Noi, de pe valea Jijiei, ne aflam cam la 150 de kilometri de Suceava, sediul regiunii. Ca sa ajungi acolo, "cu treburi care nu sufera aminare", trebuia sa schimbi vreo trei trenuri sau tot atitea autobuze - rata. Ingrozitoare autobuzele, ingrozitoare si soselele, susalile sublime, cum le zicea un poet. Cit a fost sediu de regiune, vechea cetate de scaun a profitat copios, pompind toa