Era de fapt, un val de teroare mediatică. De intensitatea celei din campania electorală, nu de mult trecută, fumată, rezolvată. Ai crede că sunt inerţii ale ei. Postelectoralitatea nu era aşa, pe vremea mea, măi copii! Începea cu victorie, victorie, cu deştili crăcănate-n sus, feminin. Cu entuziasme, viziuni mirifice, utopii rozbonbonice. Se sugea cu paiul din nectarul victoriei. Se instalau noii politicieni.
Scurt tratat de orbanistică...- pamflet -
Dumnezeule mare, ce valuri, ce turbulenţe, ce furtună! Nu într-un pahar cu apă, cum de fapt este, ci pe toată media noastră. ”A noastră” e un fel de a spune,că e fiecare cu stăpânul lui. Deschizând televizorul într-o seară recentă, şi tristă, m-am trezit, că miroase a praf de puşcă. Eram pe punctul critic de a percepe eronat că se pregăteşte un război cu ţara ”vecină şi prietenă” cândva, Ungaria. Mă gândeam să mă înrolez deja, să mă prezint la comisariat ca sublocotenent se îs. Chiar mă bucuram că odraslele mele nu au stagiul militar făcut ca să, Doamne fereşte!, se sacrifice într-un război injust. Aiureli...
Cei vechi realeşi îşi savurau neo-succesul uşor blazaţi, atoateştiutori, suficienţi, având afişat pe figură un evident ”ştiam eu, că tot eu...” Proiecte măreţe, viitor luminos, chiar dacă curentul se scumpeşte sub orice regim imediat după victorie când capitalul politic e încă fată mare. Pe scurt, apă de ploaie. Flogiston, acea substanţă imaginară a alchimiştilor. Fiţe. Flogistoane. Flatulaţii.
Iată că intrigantul nostru prezident de republică a inventat în cârdăşie cu orbanii lui, pe banii noştri, cu udemereaua lui - mai puţin, măi draghe, consilierul premierului,dl Frunda, care neutru la el – a inventat zic, această alarmă falsă. Provocare internaţională.
Pionul otrăvit: ambasadorul ungur, devenit din diplomat, rahat. Nu am zis ratat ci...rahat. Maleabil, vâscos