Petrom a anunţat, ieri, schimbări în conducerea companiei, care au fost decise de către Consiliul de Supraveghere al Petrom. Ca urmare a renunţării domnului Wolfgang Ruttenstorfer la mandatul de Preşedinte al Consiliului de Supraveghere, domnul Gerhard Roiss, care va ocupa poziţia de CEO al OMV Aktiengessellschaft începând cu 1 aprilie 2011, a fost numit Preşedinte al Consiliului de Supraveghere începând cu 25 martie 2011.
Doamna Mariana Gheorghe va rămâne Preşedinte al Directoratului şi Director General Executiv al Petrom.
Domnul Manfred Leitner a fost numit membru provizoriu al Consiliului de Supraveghere, începând cu data de 25 martie 2011 până la următoarea Adunare Generală Ordinară a Acţionarilor ce urmează să aibă loc pe 26 Aprilie 2011. Începând cu data de 1 aprilie 2011, domnul Manfred Leitner va deveni membru al Directoratului OMV Aktiengessellschaft, responsabil pentru Rafinare şi Marketing inclusiv produse petrochimice, înlocuindu-l astfel pe domnul Gerhard Roiss.
Consiliul de Supraveghere a decis integrarea diviziei Servicii de Explorare şi Producţie (Servicii E&P) în cadrul diviziei de Explorare şi Producţie (E&P), după optimizarea cu succes a Servicii E&P pe parcursul ultimilor 3 ani. În urma integrării diviziei Servicii E&P în cadrul diviziei E&P, responsabilităţile aferente membrului Directoratului Petrom responsabil cu activitatea Servicii E&P sunt preluate de către membrul Directoratului responsabil cu activitatea E&P, respectiv domnul Johann Pleininger. Domnul Siegfried Gugu, care a deţinut funcţia de membru al Directoratului Petrom responsabil cu activitatea Servicii E&P va prelua noi responsabilităţi în cadrul Grupului OMV.
De asemenea, activitatea de rafinare şi cea de marketing vor fi coordonate la nivelul Directoratului de către un singur membru al Directoratului, respectiv de către domnul Neil Anthony Morgan. Decizia