Echipa lui Dorinel şi-a consolidat poziţia de lider după ce a câştigat în faţa Rapidului, în timp ce Poli Timişoara continuă cursa de urmărire. „Am obţinut trei puncte mari în faţa Rapidului. Important e că a mai trecut încă o etapă, iar diferenţa dintre noi şi urmăritoare este constantă“, a explicat Marius Stan.
Cu fiecare etapă care se scurge, „gluma" Oţelul se îngroaşă tot mai tare pentru celelalte competitoare din Liga I.
„Mai sunt 14 meciuri de disputat, ceea ce înseamnă că mai sunt încă 42 de puncte în joc. Sperăm să ne menţinem până la final pe primul loc", a mărturisit directorul general al liderului, Marius Stan.
Partida cu giuleştenii a evidenţiat din nou faptul că echipa gălăţeană este, chiar şi după 20 de etape, subestimată în continuare de către majoritatea contracandidatelor. „Nu-mi explic cum de o echipă cu un joc atât de simplu şi de previzibil încurcă pe toată lumea", a fost concluzia amară trasă de către veteranul Daniel Pancu la finalul partidei de sâmbătă.
„Putem alerga mai mult decât în tur"
Încă din turul campionatului, părerea unanimă a oamenilor de fotbal a fost aceea că Oţelul e cea mai bine pregătită fizic dintre toate echipele Ligii I. Deşi mulţi s-au grăbit să cânte prohodul gălăţenilor, susţinând că mai devreme sau mai târziu echipa lui Dorinel Munteanu va claca, reprezentanţii Oţelului susţin că adversarii se înşală amarnic.
„Adversarii au impresia că doar ei s-au antrenat, în timp ce noi ne-am gândit ce frumos e pe primul loc. Îşi fac iluzii, am crescut parametrii de efort faţă de prima jumătate a campionatului", a explicat profesorul Ionel Tămăşanu (70 de ani), preparatorul fizic al gălăţenilor.
Deşi au pierdut întâlnirile disputate în tur cu Poli Timişoara (0-2) şi FC Vaslui (0-4), gălăţenii au în acest moment, pe lângă avantajul din clasament, şi atuul că vor juca pe te