S-a scris destul de mult pe tema destrămării comunismului în România, chiar şi despre sfârşitul regimului, cu deosebire studii istorice şi memorii mai mult sau mai puţin părtinitoare. S-au scris chiar şi opere literare, puţine dintre ele cu o calitate aparte.
De aceea, am privit acest roman* cu mari reticenţe, m-am apucat să-l citesc târziu, m-am enervat, l-am abandonat şi reluat după aceea, cu sentimente contradictorii. Înainte de toate, pentru era scris de un străin şi am fost convins că, oricât de multă vreme ar fi trăit aici, i-a scăpat fibra cea mai ascunsă a trăilor românilor; mai ales că numele autorului nu-mi spunea nimic, adică nu se numărase printre cei care chiar se făcuseră cunoscuţi drept cunoscători ai evenimentelor. Nu m-am înşelat. În al doilea rând, pentru că am fost convins că va relua câteva clişee despre viaţa în comunismul românesc şi despre evenimentele din decembrie 1989. Nu m-am înşelat nici în această privinţă. În al treilea rând, pentru că mă temeam că mă voi trezi în faţa unor teze. Nici din acest punct de vedere nu m-am înşelat. Şi, totuşi, vreau să subliniez de la început că cititorul care are puterea să treacă de prima jumătate a cărţii, în care apar abundent toate hibele enumerate mai sus, nu va fi dezamăgit.
Nici acum, după ce am citit prezentarea editurii, nu ştiu cine este Patrick McGuinness. Se spune că acest poet şi prozator s-a născut în 1968, în Tunisia, a trăit în Ţara Galilor, însă şi-a petrecut o parte din viaţă în mai multe ţări - Venezuela, Iran, Belgia, Anglia şi România. Este profesor de franceză şi literatură comparată la Universitatea Oxford, traducător al lui Stéphane Mallarmé şi editor al unei cunoscute antologii de poezie simbolistă franceză. În 1998 i se decernează Premiul Eric Gregory pentru poezie, iar în 2001, Premiul S.J. Levinson din partea Fundaţiei Americane de Poezie. În 2009 este numit "Cheva
