Scandalul câinilor comunitari din oraşul vasluian Negreşti de la sfârşitul lunii sepembrie, atunci când Ecaterina Arsene, o mare iubitoare de animale, a încercat să se sinucidă, i-a adus primarului Vasile Voicu o plângere penală din partea Federaţiei Naţională pentru Protecţia Animelelor (FNPA).
Totul a plecat de la faptul că FNPA a fost sesizată cu privire la faptul că în Negreşti, câinii au fost otrăviţi la final de septembrie. Tot atunci, unii propritari şi-au pierdut patrupedele după ce acestea au mâncat din nişte cârnaţi cu otravă aruncaţi pe străzi de oamenii care se ocupă de salubritate.
Maria Beck, prim-vicepreşedinte FNPA, le-a făcut primarului Vasile Voicu şi şefului societăţii de salubrizare din Negreşti, Constantin Onofrei, plângeri penale în care îi acuză pe aceştia de omor deosebit de grav şi omor în masă.
„Ştim de situaţia de la Negreşti din 2008, vechiul primar ocupându-se tot cu acelaşi lucru. Vorbim de o cruzime fără margini faţă de aceste necuvântătoare care sunt otrăvite sau aruncate de vii în malaxor. E inacceptabil ce se întâmplă, iar acolo toată lumea ştie de aceste fapte, chiar şi poliţia. Nimeni nu vrea să spună o vorbă de frică. Aşteptăm să intre în vigoare legea privind pedepsele pentru cei care manifestă cruzime faţă de animale. Până atunci primăria Negreşti riscă un proces pe care îl vom intenta noi pentru ceea ce se întâmplă cu acele animale de pe străzi", a declarat Maria Beck.
Iubitoare de animale din Negreşti a încercat să-şi ia viaţa pe holurile Primăriei
De cealaltă parte, edilul din Negreşti susţine oricât şi-ar dori să le îndeplinească iubitorilor de câini dorinţa de a construi un adăpost pentru patrupede, nu are fonduri pentru aşa ceva.
„Primăria are datorii de milioane de lei. Nu avem bani pentru a constitui o firmă de ecarisaj care să poată face ceva cu aceşti câini, iar de un adăpost nici nu