Partidul Democrat Liberal a initiat un proiect de hotarare privind crearea unui parc in nordul Bucurestiului, unde este Padurea Baneasa.
"Proiectul este deja depus la Consiliul Primariei si include un plan de urbanism. Insa nu ma astept ca Primaria sa se miste prea repede", a declarat Valentin Mircea, consilierul general al PD-L, pentru Ziare.com.
Planul prevede amenajarea cat mai multor zone de recreere, pastrand maximum posibil din cadrul natural al padurii. Astfel, potrivit lui Valentin Mircea, parcul ar trebui sa cuprinda promenade, zone pentru practicarea sporturilor ecvestre si zone de divertisment.
"Daca planul este acceptat, lucrarile ar trebui sa demareze in cateva luni, iar anul viitor, cel mai tarziu in toamna, ar putea fi terminata amenajarea partii dinspre sosea", a spus Mircea.
Ideea proiectului a plecat de la faptul ca Padurea Baneasa fusese donata statului roman, in 1931, in scopul infiintarii unui parc pentru locuitorii orasului, conditia fiind sa nu se defriseze mai mult de cinci procente din suprafata acesteia. Amenajarea padurii nu a mai putut fi realizata din cauza crizei economice mondiale si celui de-al doilea Razboi Mondial.
De asemenea, Mircea este de parere ca Bucurestiul are nevoie de o asemenea zona de recreere, dupa modelul celorlalte mari orase europene, precum Parisul.
Bucurestenii pot sa sustina acest proiect prin semnarea unei petitii online.
Partidul Democrat Liberal a initiat un proiect de hotarare privind crearea unui parc in nordul Bucurestiului, unde este Padurea Baneasa.
"Proiectul este deja depus la Consiliul Primariei si include un plan de urbanism. Insa nu ma astept ca Primaria sa se miste prea repede", a declarat Valentin Mircea, consilierul general al PD-L, pentru Ziare.com.
Planul prevede amenajarea cat mai mul