Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sebastian Ghiţă: Asesoft va prelua 80% din profitul Realitatea Media

Publicat in Romania Libera, luni 25 octombrie 2010 ·

Asesoft are ca obiectiv "performanţa managerială" a Realitatea Media în următorii cinci ani, urmând ca profitul să fie împărţit între Asesoft (80%) şi Realitatea Media (20%), a declarat pentru Mediafax Sebastian Ghiţă, cel care controlează grupul de firme Asesoft.

Compania Asesoft a anunţat, luni, că a preluat managementul Realitatea Media, intenţionând să facă o investiţie de 75 de milioane de euro în următorii cinci ani în grupul controlat de Sorin Ovidiu Vântu.

Sebastian Ghiţă, cel care controlează grupul de firme Asesoft, a declarat pentru Mediafax că Asesoft a preluat "toate activităţile care privesc buna funcţionare" a Realitatea Media, respectiv "strategie, politici, bani, angajări, dezvoltare".

"Acţionarul îşi vede de proprietate, acţiuni, iar Asesoft de performanţa managerială. Contractul vizează strict o perioadă de cinci ani şi nu are nicio legătură cu acţionariatul. Societatea Realitatea Media, ca entitate, va rămâne la fel", a explicat Sebastian Ghiţă.

Întrebat dacă Asesoft va prelua şi pierderile Realitatea Media, Sebastian Ghiţă a spus: "Toate restanţele salariale, datoriile vor fi plătite. Compania Realitatea Media le va plăti. N-au nicio legătură pierderile contabile cu facturile neplătite. Toţi partenerii noştri care au de încasat bani de la companie, îi vor încasa".

Totodată, Sebastian Ghiţă a spus că Asesoft a preluat managementul Realitatea Media ca să facă profit. "80% din profit va fi preluat de Asesoft şi 20% de Realitatea Media", a spus Sebastian Ghiţă, precizând că "Realitatea Media va genera o rată a profitului de circa 35%, rezultat peste media europeană a acestei industrii".

Potrivit lui Sebastian Ghiţă, structurile de conducere de la nivelul Realitatea Media vor rămâne la fel. "Preşedintele Consiliului de Administraţie va rămâne Sorin Freciu. Eu voi avea o persoană desemnată de mine în conducerea Realit

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 56 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum 55 minute
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

Restricţii de trafic în aceste zile în București. Mii de alergători, aşteptaţi la semimaratonul Bucureşti în acest weekend

HotNews acum 3 ore
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a semimaratonului Bucureşti, competiţie care are loc în acest weekend. Trafic aglomerat in BucurestiFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Evenimentul reuneşte mai multe curse de al

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

SUA anunţă un nou pachet de ajutor militar de 400 milioane de dolari pentru Ucraina

News.ro acum 53 minute
Statele Unite pregătesc un pachet de ajutor militar în valoare de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina, în condiţiile în care SUA revin la un ritm obişnuit de furnizare de arme Kievului după ce congresmenii au adoptat legea care alocă în acest s

Aurora boreală, vizibilă în mai multe zone ale României

Mediafax acum 2 ore
În noaptea de 10 spre 11 mai românii au fost martorii unui fenomen rar, care nu este specific ţării noastre. Aurora boreală a fost vizibilă în mai multe zone ale României, printre care Alba, Buzău şi Prahova. Fenomentul este generat de o furtună sol

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei să intre într-o fază critică în următoarele două luni

Mediafax acum 34 minute
"Rusia ştie că, dacă primim suficiente arme într-o lună sau două, situaţia s-ar putea întoarce împotriva lor", a declarat generalul Oleskander Pavliuk pentru revista The Economist. Livrările de arme americane au fost oprite câteva luni, în timp ce u

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum o ora
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Traficul feroviar este oprit după un accident între Avrig și Făgăraș. O persoană a murit după ce o mașină a fost lovită de tren

HotNews acum o ora
​Un accident feroviar a avut loc sâmbătă, în jurul orei 8:00, la o trecere la nivel cu calea ferată dintre Avrig-Făgăraș, după ce șoferul unui autovehicul s-a angajat în traversarea căii ferate fără să se asigure și a intrat în coliziune cu trenul I

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 11 mai 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Mochie. Acesta a fost în zilele împăratului Diocleţian şi ale lui Laodichie, proconsulul Europei. Şi era preot al sfintei biserici a lui Dumnezeu celei din Amfipol. Pări

Vremea

București
acum

18°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

19°
sâm.

12°/19°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°