Ieri, la Inspectoratul Scolar Judetean Iasi a avut loc, in sedinte publice, repartizarea pe posturi si catedre a candidatilor care au fost declarati admisi la examenul national de titularizare din 16 iulie, repartizarea facandu-se in ordinea mediilor. Aceste repartizari vor continua si astazi, tot la ISJ Iasi, cu incepere de la ora 8.00. "Cele mai multe posturi au fost refuzate in invatamantul din mediul rural, cele din mediul urban fiind toate ocupate. S-a refuzat pe motivul ca in mediul rural conditiile sunt mai grele, ajungandu-se foarte greu cu mijloacele de transport", a declarat Mihai Dumitriu, inspectorul general al Inspectoratului Scolar Judetean Iasi. Pentru un post in mediul urban, un candidat era nevoit sa obtina cel putin nota 7, iar pentru rural cel putin 5. Reamintim faptul ca la acest examen au participat 1.712 candidati pe cele 608 locuri, atat din mediul urban, cat si cel rural. Cea mai mare nota obtinuta a fost 9.90. Doar 30% dintre candidati au obtinut medii peste 7 si 23 de profesori au luat nota 1.
Marius HALCIUG
Ieri, la Inspectoratul Scolar Judetean Iasi a avut loc, in sedinte publice, repartizarea pe posturi si catedre a candidatilor care au fost declarati admisi la examenul national de titularizare din 16 iulie, repartizarea facandu-se in ordinea mediilor. Aceste repartizari vor continua si astazi, tot la ISJ Iasi, cu incepere de la ora 8.00. "Cele mai multe posturi au fost refuzate in invatamantul din mediul rural, cele din mediul urban fiind toate ocupate. S-a refuzat pe motivul ca in mediul rural conditiile sunt mai grele, ajungandu-se foarte greu cu mijloacele de transport", a declarat Mihai Dumitriu, inspectorul general al Inspectoratului Scolar Judetean Iasi. Pentru un post in mediul urban, un candidat era nevoit sa obtina cel putin nota 7, iar pentru rural cel putin 5. Reamintim faptul ca la acest examen au participa