Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bâlciul fără de sfârşit

Publicat in Adevarul, joi 1 februarie 2007 ·

La pomul lăudat să nu te duci cu sacul şi nici la declaraţiile incendiare ale preşedintelui - lansate de obicei pe Televiziunea Băsescu 1 - să nu-ţi pui casca de pompieri. După cum se La pomul lăudat să nu te duci cu sacul şi nici la declaraţiile incendiare ale preşedintelui - lansate de obicei pe Televiziunea Băsescu 1 - să nu-ţi pui casca de pompieri. După cum se desfăşoară lucrurile, telenovela "Lacrimi de mâhnire", care rulează, de aproape doi ani de zile, dimineaţa, la prânz şi seara, nu dă semne că şiar pierde audienţa. Actorul din rolul principal, Traian, reuşeşte în continuare să smulgă aplauze la scenă deschisă. Succesul său are la bază o reţetă sigură: capacitatea de a interpreta cu mare lejeritate partituri diferite. Aici se aruncă în mulţime, aici se repede în cercurile înalte europene. Când e înnegurat, apăsat de grijile ţării, când face un spirit de glumă aducând o rază de speranţă în sufletul poporului bidit. Personajul negativ, Călin, e un tip plictisitor, înhăitat cu băieţii răi din cartier, numiţii oligarhi. El nu face rating, nu joacă Hora Unirii în piaţă, dar are ficatul tare. Digeră tot, poţi să tragi în el şi cu bileţelul roz, că tot rămâne pe picioare. În poveste suferă şi juna Elena, nemângâiată în destinul crud al vieţii ei. Spre deosebire de Traian, ea nu plânge niciodată, deşi are naturelul simţitor. În poşetuţa ei încape o întreagă arhivă, iar din când în când mai pescuieşte câte o hârtiuţă cu care să mai aţâţe focul în momentele de dinaintea pauzei pentru reclama la detergenţi. Întreaga acţiune se petrece într-un bâlci care se dă drept ţară europeană. Aici sunt distracţii la alegere. Femeia cu barbă şi bărbatul jumătate cap de bou au ieşit de mult la pensie. Politicienii evoluează pe sârmă în două corturi frumos colorate, pe unul scrie CNSAS, pe celălalt, DNA. Intrarea e liberă, la fel şi ieşirea. Aici vine lumea dornică să întâlnească v

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 11 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 58 minute
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 9 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 8 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 3 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 5 ore
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 8 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Nicușor Dan l-a provocat pe Piedone la o dezbatere TV: „Moderată de un profesionist. E ușor ca o discuție să degenereze în circ”

HotNews acum 8 ore
Nicușor Dan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Capitalei, ocazie cu care l-a provocat pe Cristian Popescu Piedone la dezbatere electorală televizată care ar urma să fie moderată de un jurnalist care să fixeze temele dezbaterii

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 6 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 12 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Vremea

București
acum

10°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

3°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°