Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii care fac aplicaţii pentru produsele Apple

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 8 martie 2010 ·

Codesignum Technologies este una dintre puţinele firme româneşti care dezvoltă diferite aplicaţii pentru una dintre cele mai mari companii IT din lume. Sursa: Adrian Scutariu

Pe o străduţă mică de câteva zeci de metri din Capitală, lângă staţia de metrou Eroilor, este sediul companiei Codesignum Technologies. Într-o casă de la începutul secolului trecut, cu vopsea mai mult lipsă, dar „căptuşită” cu termopane, lucrează o mână de oameni care fac aplicaţii pentru o parte din produsele Apple.

Nu sunt foarte multe cele realizate până acum, dar sunt destul de cunoscute şi apreciate de cei care le cumpără de la magazinul Apple, AppStore. „Tatăl” companiei este Cristian Ivan, un tânăr trecut uşor de 30 de ani, care i-a dat fiinţă firmei acum aproape doi ani, alături de un prieten pe care vrea să-l păstreze anonim.

Există şi clienţi confidenţiali de peste hotare

Apple nu este singurul lor client, mai sunt şi alte câteva firme din SUA, despre care nu vrea să vorbească. „Confidenţial” este cuvântul pe care ni-l aruncă atunci când întrebăm de acestea.

„În aprilie facem doi ani de activitate. Nu facem aplicaţii numai pentru cei de la Apple, avem şi clienţi pentru care am construit anumite aplicaţii, dar ei au trecute numele pe ele, despre acestea nu pot vorbi. Mai lucrăm şi pentru unele firme din SUA, care nu au mai putut face faţă şi ne-au dat nouă o parte din treabă”, ne-a declarat Cristian Ivan, managerul Codesignum Technologies.

Aplicaţii strict destinate românilor

„Pentru cei de la Apple avem 12 aplicaţii şi urmează să mai scoatem, acestea sunt strict destinate românilor”, mai spune şeful firmei româneşti.

Cele mai populare au fost Radio şi RoDex. Pentru aplicaţia de radio sunt cam 12 sau 13 radiouri care se pot implementa în telefon şi mai sunt adăugate în funcţie de cer

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum o ora
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Iohannis, primit de Joe Biden la Casa Albă. Va fi onorat cu distincția Distinguished International Leadership Award 2024

Ziua Constanta acum 14 minute
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit, marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden. Potrivit unui comunicat al Administraţie

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 55 minute
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum o ora
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Vizita lui Xi Jinping în Franţa

Mediafax acum 57 minute
Xi Jinping şi Emmanuel Macron îşi exprimă angajamentul pentru rezolvarea crizei din Ucraina şi continuarea investiţiilor în Franţa. Macron salută decizia Chinei de a nu vinde arme către Moscova şi mulţumeşte pentru sprijinul în promovarea unui armis

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 5 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 4 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum o ora
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 2 ore
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°