Un echipaj de la IPJ Mehedinţi a fost solicitat să intervină duminică seară în localitatea Bobaiţa, pentru a prinde doi hoţi de lemne. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au devenit din apărători victime. Un bărbat a spart geamurile maşinii şi a tăiat cu cuţitul roţile din faţă şi spate de pe partea stângă. Oamenii legii au cerut ajutorul colegilor, care au fost şi ei loviţi de ghinion, una dintre maşinile de intervenţie lovind în plin autoturismul unui participant la trafic, pe care l-a răsturnat.
Potrivit oamenilor legii, un bărbat de 37 de ani din Bobaița a spart parbrizul şi a înţepat două dintre cauciucurile autoturismului cu care cei doi poliţişti veniseră să facă cercetări. Maşina a fost lovită cu pietre în timp ce poliţiştii audiau o persoană care reclamase un furt de lemne.
„Am fost sesizaţi despre un furt de lemne în localitatea Bobaiţa, de către o femeie, care a reclamat faptul că din pădurea sa un bărbat a tăiat mai mulţi arbori, pe care ea i-a identificat la poarta unei societăţi comerciale. Un echipaj de poliţie de la Izvorul Bârzii s-a deplasat la faţa locului şi, în timp ce audia vânzătoarea de la un magazin, a auzit o bubuitură şi a găsit parbrizul spart şi două cauciucuri dezumflate“, a declarat Nicolae Lohon, purtător de cuvânt la IPJ Mehedinţi.
15 poliţişti şi mascaţi au periat zona, iar sătenii spun că le este teamă pentru vieţile lor, pentru că tupeul hoţilor este alimentat şi de desfiinţarea posturilor de poliţie din sate. În localitatea Bobaiţa există un singur om la legii, care este femeie.
După câteva ore de cercetări şi căutări, oamenii legii au reuşit să îl identifice pe bărbatul care a tăiat copacii, dar şi pe cel care a vandalizat maşina poliţiei. Se pare că cei doi sunt fraţi. Individul care a tăiat arborii este cercetat pentru furt, iar celălalt, pentru ultraj, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.