Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fraţii Micula au pierdut în ultimul an peste 100 de milioane de euro

Publicat in Adevarul, miercuri 19 octombrie 2011 ·

Potrivit TOP Forbes 500 Miliardari, care a apărut luni cu revista Forbes, fraţii Ioan şi Viorel Micula nu mai sunt cei mai bogaţi bihoreni, cum se întâmpla anul trecut, când averea lor era estimată la circa 350 de milioane de euro. Anul acesta, imperiul fraţilor Micula valorează, potrivit Forbes, circa 220 de milioane de euro, ceea ce îi clasează pe locul doi în topul miliardarilor bihoreni, după Zoltan Teszari.

Controversaţii bihoreni Ioan şi Viorel Micula au coborât două poziţii, faţă de anul trecut, în Top Forbes 500 Miliardari 2011, averea lor ajungând de la 350 de milioane de euro la circa 220 de milioane de euro.

Eternii datornici

Firmele gemenilor ocupă şi în acest an locuri fruntaşe în topul celor mai mari zece datornici privaţi la bugetul de stat. Primul loc în clasamentul companiilor private datoare la bugetul de stat era ocupat, la 30 iunie 2011, de firma European Food (deţinută de cei doi fraţi Micula), care avea de achitat statului nu mai puţin de 134,2 milioane de lei (aproximativ 31 de milioane de euro). Iar datoriile celor doi oameni de afaceri cresc de la lună la lună, se pare, din moment ce, la 31 martie 2011, potrivit datelor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), suma era cu 14 milioane de lei mai mică.

European Food nu este, însă, singura companie a fraţilor Micula care se află în top 10 cei mai mari datornici la stat. Pe locul opt se află compania Transilvania General Import-Export, controlată tot de cei doi antreprenori bihoreni. Datoriile restante, la finele primului semestru, se ridicau la 34 de milioane de lei, cu aproximativ 65% mai mari decât cele înregistrate la sfârşitul anului trecut.

Nici European Drinks, compania cea mai vizibilă a celor doi oameni de afaceri, nu stă mai bine la acest capitol - ea ocupă locul nouă în topul ruşinos al ANAF. Firma înregistra, la 30 iunie 2011, potri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum 25 minute
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 3 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 2 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 3 ore
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Ciolacu este democrat: S-au născut în democraţie, în democraţie ne dorim să trăiască mai departe

Mediafax acum 2 ore
„România îşi sărbătoreşte astăzi tinerii, generaţiile cărora le vom încredinţa viitorul. S-au născut în democraţie, în democraţie ne dorim să trăiască şi mai departe. Entuziasmul cu care ei pornesc în viaţă, specific vârstei, are nevoie de susţinere

Studenţi propalestinieni au ocupat mai multe campusuri universitare din Marea Britanie

HotNews acum o ora
Studenţi propalestinieni din Leeds, Newcastle şi Bristol au protestat în contextul demonstraţiilor violente din campusuri din SUA. Tinerii au instalat corturi în afara clădirilor universitare miercuri, în semn de protest împotriva războiului din Gaz

Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică” pentru a le face poftă de dulciuri

HotNews acum 3 ore
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardi

Război în Gaza, ziua 208. Portul temporar care va accelera fluxul de ajutoare, pe jumătate construit

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă Armata Statelor Unite a construit până în prezent peste 50% din portul temporar amplasat în largul coastelor din Gaza pentru a accelera fluxul de ajutor umanitar, a anunțat miercuri Pentagonul. „Am finalizat în proporție de peste 50% am

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 5 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Un bărbat care și-a bătut concubina și a alungat-o s-a încuiat în casă cu cei doi bebeluși. Negocierile au eșuat, iat poliția a intervenit în forță

Adevarul acum 4 ore
Un bărbat din Bucureşti şi agresat concubina şi a alungat-o din locuinţa situată în Sectorul 5, rămănând încuiat în casă cu cei doi copii ai lor, de 4 luni. Negocierile au eşuat, echipa de asalt imobilizând bărbatul. ÎN urma intervenţiei, nimeni nu

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

16°
joi

12°/16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

21°
joi

12°/21°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°