Berlin, 25 noiembrie 2004 Pasaje riguroase la Isaia Pustnicul (sec. V d.Chr.) despre convertibilitatea virtuţii şi a viciului (Filocalia I). Avem de rezistat nu numai atacului (prosbolé) venit dinspre viciu, ci şi unuia, insidios, venit dinspre virtute. Anumite virtuţi favorizează apariţia mîndriei, altele stimulează slava deşartă, altele - lăcomia minţii şi a sufletului. La fel, unele vicii bine strunite se pot transforma în virtuţi. "Pofta" poate fi orientată spre Dumnezeu şi spre "voile" lui, după cum mînia îşi poate lua ca obiect păcatul, sau pe însuşi Satana. "Este în firea minţii mînia împotriva patimilor." E vorba, s-ar zice, de o specie a mîniei care se decuplează de voinţă, pentru a trece sub control mental. Apare astfel "mînia cea firească" ("sfînta" mînie?), fără de care lupta cu răul nu e posibilă. Păcatele nu se pot înfrunta fără mobilizare afectivă, fără aport temperamental. Cu patimile trebuie să te lupţi în chip pătimaş! "...baza de unde pornim lupta noastră este mînia." Mînia "cea după fire" ni se prezintă ca un episod din drumul spre dragoste. Primul pas (greu şi decisiv) e detaşarea. Detaşarea pregăteşte terenul pentru "dorul de Dumnezeu". Dorul de Dumnezeu provoacă mînia faţă de tot ce ocultează vederea lui. Treapta următoare este "frica de Domnul", "iar prin frică se face arătată dragostea". În rezumat, asceza e drumul care duce de la detaşare la dragoste.
Tot Isaia Pustnicul: "...a vorbi în linişte cu Dumnezeu, cu gînd neclătit şi cu minte neiscoditoare". Pornind de aici, se poate reflecta la igiena optimă a faptului de a gîndi. Gîndirea curată, gîndirea "productivă" cu adevărat este "neiscoditoare". Adică: 1) străină de curiozitatea gratuită; 2) străină de spiritul critic suspicios; 3) străină de orice indiscreţie intelectuală. De adîncit.
Berlin, 29 ianuarie 2004 Seara tîrziu, într-o staţie de pe Ku'damm, aştept autobuzul, al
