Csritian Matei, specialist recunoscut la nivel mondial în leadership și management strategic, care a lucrat la strategii de dezvoltare ale unor companii celebre, va susţine o conferinţă cu tema tema "Nu imitați! Inovați! Cum construim organizația viitorului?", luni, de la ora 14, în Amfiteatrul Facultăţii de Business.
"Domnul dr Cristian Matei este singurul român care deține o dublă certificare ca Master Black Belt în Lean Six Sigma - îmbunătățirea performanțelor proceselor în organizații, atât din partea Grupului ALSTOM (Elveția/Franța, 2006), cât și din partea Six Sigma Academy (SUA, 2005-2009). A participat activ, în calitate de membru al echipelor de top-management sau ca adviser (consultant) extern, la elaborarea de strategii de dezvoltare pentru companii de anvergură mondială, precum ABB, Alstom, Airbus, Boeing, Nissan, Suzuki, Societe Generale, Lufthansa sau British Airways. În anul 2011, domnul Matei a primit la Londra premiul special din partea IQPC (International Quality and Productivity Center), pentru contribuția adusă la nivel mondial în îmbunătățirea performanțelor organizațiilor", se arată într-un comunicat de presă al Universităţii Babeş-Bolyai (UBB).
Conferinţa este organizată de Facultatea de Business în colaborare cu Advanced Thinking Innovation.
Evenimentul se adresează angajaților, antreprenorilor, directorilor executivi, directorilor, managerilor, dar și tuturor celor care doresc să aibă cunoștiințe despre:
• evaluarea la nivel mondial a problemelor fundamentale cu care se confruntă organizațiile astăzi
• tendințele și încercările pentru rezolvarea acestor probleme
• soluții practice pentru îmbunătățirea performanțelor în mediul de afaceri