Tânărul Călin Ciobotari a reuşit în numai câţiva ani să se facă remarcat pe scena literaturii contemporane din Iaşi

Inexplicabil, una dintre marile speranţe ale literaturii ieşene contemporane a vrut să-şi petreacă toată viaţa printre mioare. În schimb, s-a trezit student la Facultatea de Filosofie, unde a aprofundat operele lui Kant, Hegel şi Schopenhauer.

„Toată viaţa mi-am dorit să fiu cioban, dar am ajuns scriitor. Am fost crescut de bunici într-un sat de la graniţa cu Ucraina şi mă simţeam sedus de stările de singurătate şi simplitate de acolo. Practic, păşteam gâştele la marginea Eternităţii”, îşi începe povestea de viaţă Călin Ciobotari.

„Eram specialist în despicat firul şi îmi era foame“

După ce a devenit filozof cu acte în regulă, tânărul scriitor şi-a dat seama că nu ştie să facă nimic care să-i aducă un ban în buzunar. Aşa că a procedat la fel ca majoritatea oamenilor aflaţi în situaţii similare. „Am luat un ziar de mică publicitate şi am găsit un post de redactor”, îşi aminteşete Călin Ciobotari. A lucrat câţiva ani pentru pagina de cultură a unei publicaţii locale din Iaşi şi a fost remarcat de şefii de la revista Dacia Literară. În 2005, iese din tipar prima lui carte de proză scurtă, intitulată „Planeta singurătăţii”.

„Şi aşa am devenit o speranţă a literaturii contemporane. Cel puţin aşa mi-au spus mama şi câţiva critici literari”, spune amuzat scriitorul. Au urmat alte câteva titluri, „Securitatea se plictiseşte de moarte, tovarăşe Comandant” şi „Ssst! Generalul visează”. Nici lumea teatrului nu i-a rămas indiferentă. Anul trecut, pe scena Teatrului Naţional din Iaşi, a prins viaţă piesa „Iov şi salubrizarea”, într-un joc de excepţie al actorilor Dionisie Vitcu şi Petru Ciubotaru.

„Cred în sinceritatea scriiturii. Aşa cum ar spune Gabriel Garcia Marquez, trăiesc pentru a-mi povesti viaţa”, îşi