La nivelul PSD Sector 1 există "nişte asperităţi" şi dificultăţi de comunicare cu liderul organizaţiei, europarlamentarul Cătălin Ivan. Afirmația îi aparține chiar președintelui PSD București, Ecaterina Andronescu, care dă însă asigurări că nu se pune problema schimbării acestuia din funcție.
"Sunt acolo nişte asperităţi între colegii din organizaţie şi domnul preşedinte şi eu sper, cu înţelepciune, să putem să corectăm aceste asperităţi", a declarat Ecaterina Andronescu pentru Ziare.com.
Întrebată dacă există posibilitatea înlocuirii lui Cătălin Ivan din fruntea PSD Sector 1, Andronescu a spus că nu are o asemenea informaţie şi "nu sunt lucrurile atât de grave".
"Ştiu că sunt nişte neînţelegeri pe care eu le-am şi discutat cu domnul Cătălin Ivan. Când intri într-o organizaţie, trebuie să ştii să comunici cu membrii organizaţiei. E foarte important lucrul acesta, pentru că într-un partid lumea nu vine ca la serviciu unde are un angajament şi un contract ferm. Vine pentru că împărtăşeşte aceleaşi valori şi, ca urmare, altele sunt modalităţile prin care o organizaţie o ţii unită, o ţii motivată să îndeplinească nişte obiective", a explicat senatorul PSD.
O explicație pentru problemele din filială ar fi faptul că Ivan este și europarlamentar și trebuie să-și împartă timpul. "Da, poate că şi asta, şi stă mai puţin în organizaţie şi e şi mai nou acolo".
Ulterior, liderul PSD şi-a nuanţat declaraţia. "Nu văd să fie neremontabile situaţiile de acolo. Nu din faptul că stă mai puţin în Bucureşti deriva aceste relaţii uşor contondente, ci din modul în care sunt abordate în interiorul organizaţiei. Eu însă sunt optimistă şi sunt convinsă că vor găsi calea de comunicare. (...) I s-a reproşat că nu comunică sau că este slabă comunicarea cu organizaţia", a mai afirmat Ecaterina Andronescu.
În filiala PSD Sector 1 se strâng semnături pentru revocar