Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Înjuraţi-mă, vă rog!

Publicat in Adevarul, joi 7 aprilie 2011 ·

Se mai întâmplă, într-o chestiune sau alta, un ales să-şi schimbe părerea.

Zice o vorbă din bătrâni: „mai bine cu un deştept la pagubă decât cu un prost la câştig". Mulţi or să mă înjure şi or să mă huiduiască pentru că o să afirm cu toată convingerea că Adrian Severin, legal, nu a greşit cu nimic. Acum greşeşte şi se comportă ca un premiant convins că nu greşeşte niciodată. Mă cunosc cu el de peste 30 de ani. Îmi aduc aminte că, în 1991, când se discuta Legea privatizării, împreună am susţinut un amendament care prevedea că 1% din veniturile rezultate se vor constitui într-un fond de burse pentru a trimite studenţi români în străinătate. Până astăzi, asta ar fi însemnat peste 500.000 de oameni. A căzut cu un vot diferenţă. Să cred acum că omul acesta a luat-o razna la bătrâneţe? Să fim serioşi! Graniţa dintre consultanţă, lobby şi vânzarea votului e sinuoasă şi arbitrară. Ea depinde de cuvinte aruncate prin legi şi reglementări mai mult sau mai puţin deştepte, rezultat al unor interese politice conjuncturale. Prudenţa înţeleaptă a lui Warren Buffet, patriarhul investiţiilor, îl face să exclame: „Dacă e îndoielnic că o acţiune la care vă gândiţi este înăuntrul sau în afara graniţei, mai bine uitaţi-o".

Afirmaţia lui ţine însă de percepţie. Nu stă nimeni să facă analiza juridică. Colegii politicieni îşi sfâşie competitorul, presa vinde făcând victime, publicul condamnă gladiatorul căzut. Trecem superficial mai departe. Istoria omului nu contează. Nu are importanţă că e unul dintre părinţii legislaţiei, care a reaşezat economia de piaţă în ţara lui, că a făcut enorm de multe în politica europeană, că e sclipitor de inteligent (calitate ce uneori dă brânci orgoliului către prostie). Tot aşa de neimportant este că nişte ziarişti, fără ştiinţa celui în cauză, ilegal şi imoral, l-au înregistrat, au lipit bucăţi de film disparate pentru a-şi proba teza: Par

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum o ora
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum o ora
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 4 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 11 minute
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Mihai Mărgineanu, șocat de experiența din Vama Veche- „Cum poate un puști de 17 ani să bea Jameson direct din sticlă?“

Ziua Constanta acum o ora
Celebrul Mihai Margineanu, a făcut publică o relatare sinceră și plină de umor despre experiența sa recentă petrecută în Vama Veche de 1 Mai. Într-o postare captivantă pe rețeaua de socializare Facebook, Margineanu a descris cum a fost martor la din

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 57 minute
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 52 minute
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 3 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Mobilizarea pro-Gaza în Franţa: Sciences Po Paris, evacuată de poliţie

Adevarul acum 26 minute
Forţele de ordine au descins vineri la Sciences Po Paris (Institutul de studii politice) pentru a-i evacua pe militanţii pro-Gaza care ocupaseră instituţia cu o zi înainte: renumita instituţie universitară şi campusurile sale rămân epicentrul în Fra

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum 3 ore
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°