Primăria Braşov va supune dezbaterii pu-blice proiectul mansardării blocurilor din municipiu. Proiectul vizează dezvoltarea de noi unităţi locative, în contextul în care bra-şovenii se plâng de lipsa locuinţelor. În acest moment, câteva sute de blocuri pot intra în proiectul mansardărilor.
Primarul George Scripcaru spune că acest proiect nu a fost receptat de braşoveni în anii precedenţi din cauză că nu au ştiut toate detaliile. „Mulţi cetăţeni îmi spuneau că probabil acele firme vor să îi păcălească. De aceea, acum vrem să organizăm această dezbatere publică, pentru a prezenta toate avantajele proiectului. Sunt atâtea blocuri cu patru etaje care ar rezolva problema acoperişului şi mai ales a izolării termice a imobilelor. Numai prin această izolare termică facturile la întreţinere vor scădea cu până la 30%. Acestea sunt principalele avantaje pe care cetăţenii trebuie să le înţeleagă”, susţine primarul George Scripcaru.
Mansardarea se leagă de
eficientizarea energetică
În paralel cu organizarea dezbaterii publice, Executivul Primăriei şi Agenţia pentru Managementul Energiei şi Protecţia Mediului Braşov lucrează la realizarea unui regulament care să stea la baza tuturor acestor asocieri, astfel încât asociaţiile de proprietari şi implicit, cetăţenii să aibă cât mai multe avantaje. „Împreună cu specialişti din Regiunea Perugia, deja lucrăm la strategia pentru eficientizarea energetică a imobilelor de locuit, iar proiectul mansardărilor blocurilor va fi prins aici. După finalizare, strategia va fi trimisă spre cunoştinţă specialiştilor de la Bruxelles”, a adăugat Camelia Raţă, directorul executiv al Agenţia pentru Managementul Energiei şi Protecţia Mediului Braşov.
Şanse mai mari pentru mansardări
Faţă de anii anteriori, proiectul mansar-dării blocurilor are acum mai multe şanse de a fi aplicat acum, pentru că şi leg