Parlamentul Bulgariei a aprobat joi, în primă lectură, bugetul pe anul viitor, care vizează un deficit de 1,3% şi prevede introducerea unui impozit de 10% pe dobânzile la depozite, concomitent cu creşterea cheltuielilor, înainte de alegeri, potrivit Bloomberg.
Proiectul presupune o creştere economică de 1,2% într-un scenariu pesimist şi 1,9% într-o variantă optimistă.
"Bugetul are ca scop creşterea veniturilor populaţiei de anul viitor", a spus ministrul de Finanţe Simeon Djankov.
Veniturile bugetare sunt estimate la 30,6 miliarde leva (20,1 miliarde dolari) sau 37,5 la sută din PIB, o creştere de 6,4 la sută faţă de acest an. Cheltuielile sunt estimate la 31,7 miliarde leva, sau 38,8 la sută din PIB, o creştere de 6,5 la sută faţă de 2012.
Bugetul Bulgariei pentru 2013 prevede majorarea sumelor alocate pentru politică socială, educaţie, cultură şi sănătate, potrivit proiectului pentru anul viitor, informează Focus News Agency.
Bugetul pentru 2013 prevede o serie de măsuri pentru îmbunătăţirea colectării veniturilor.
Pensiile vor fi indexate cu 9,5%, salariul minim pe economie va creşte la 158 de euro
Asigurarea resurselor pentru măsuri în domeniul politicii sociale este considerată de Executivul de la Sofia o prioritate. Guvernul bulgar intenţionează să indexeze pensiile, începând din 1 aprilie 2013, cu o rată medie de 9,5% pentru toţi pensionarii. Această măsură va duce la creşterea cheltuielilor cu aproximativ 586 milioane leva (circa 300 de milioane euro). Există şi un plan de majorare a pensiei minime, de la 1 aprilie 2013, de la 145 leva (74 euro) la 150 leva (77 euro).
În plus, cheltuielile cu ajutoarele sociale vor creşte cu 134 milioane leva, iar cheltuielile pentru programe, activităţi şi măsuri de asistenţă socială vor fi majorate cu 72 milioane leva.
Salariul minim în Bulgaria va fi majorat la 31