Participarea la show-ul „Românii au talent”, difuzat de Pro Tv, a reprezentat pentru foarte mulţi dintre concurenţi o rampă de lansare. Chiar dacă un singur participant a câştigat titlul de cel mai talentat român şi un premiu de 120.000 de euro, toţi concurenţii au declarat că acest concurs i-a ajutat să devină cunoscuţi în întreaga ţară.
Iată ce au făcut concurenţii emisiunii de talente, după terminarea show-ului.
Înscrierea la “Românii au talent” i-a adus lui Mihai Petraiche, mai presus de orice, încrederea de a continua să danseze. “După ce am participat la acest show, mi-am dat seama că am toate motivele să continuu să dansez. În momentul de faţă mă pregătesc pentru Campionatul Mondial de popping. Mi-am schimbat şi stilul de dans în ultima vreme, iar acum fac mai mult ‘robotică’, a povestit el.
După emisiune, Mihai şi-a îndeplinit şi visul de a-şi deschide propria sală de dans. “Am început să predau cursuri de breakdance şi popping în cadrul unui complex sportiv”, a mai adăugat finalistul de la “Românii au talent”, sezonul 2.
Pentru Vasile Godja, ceteraşul din Maramureş care a impresionat o ţară întreagă cu arcuşul său, participarea la show-ul de talente, difuzat de Pro Tv, a fost unul dintre cele mai bune lucruri din viaţa lui. “Am reuşit să îmi creez o imagine, un nume şi să fiu apreciat de cei care iubesc folclorul autentic. Acum sunt cunoscut în toată ţara, nu doar în comuna în care m-am născut şi cele două sate vecine”, a povestit Vasilica.
În momentul de faţă, Vasile Godja lucrează la un album pe care îl va lansa în această toamnă şi este mai mult decât ocupat cu tot felul de evenimente. “Vara asta nu am avut nici măcar un weekend liber. Dar îi bine. Eu ştiu că acum urmează preselecţiile pentru un nou sezon şi îi sfătuiesc pe cei care au ceva de arătat să meargă neapărt la concurs. E o mare şansă”, a mai poves