Mesajul a fost trimis. Multumesc!

250 de pacienţi pe zi la Urgenţa Judeţeanului

Publicat in Adevarul, joi 6 mai 2010 ·

Ca să fie siguri că nu plătesc consultaţia la medicul de familie, braşovenii se îngrămădesc pe holurile spitalului. Numărul pacienţilor care vin la Spitalul Judeţean, direct la Urgenţe, a crescut exponenţial de când legea limitează numărul consultaţiilor la medicii de familie.

De la începutul acestei luni, medicii de familie nu mai pot oferi gratis mai mult de 20 de consultaţii pe zi. Ca să nu rişte să fie nevoiţi să îşi plătească vizita la medic, tot mai mulţi braşoveni apelează la serviciul de Urgenţe al Spitalului Judeţean. Zilnic, aici ajung în medie 250 de pacienţi.

„Numărul pacienţilor care ajung la Unitatea de Primire Urgenţe este în continuă creştere. Dintre bolnavii care vin la urgenţe, doar 20% necesită îngrijiri de urgenţă. Cei mai mulţi apelează la acest serviciu ca să fie siguri că sunt consultaţi gratis. Pentru că există zilnic un număr foarte mare de bolnavi care ajung la camera de urgenţă a spitalului, şi atenţia medicilor scade. Noi nu putem redirecţiona un bolnav, înainte de a-l consulta", a declarat Ioana Chiţea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Braşov.

Medicii de familie spun că noul contract-cadru provoacă numeroase neînţelegeri şi că are darul de a-i speria pe pacienţi. Dacă nu şi-au făcut programare din timp, bolnavii tind să aleagă varianta mai simplă.

„Interpretarea contractului-cadru se face diferit de către fiecare Casă de Sănătate, iar medicii de familie trebuie să acţioneze în consecinţă. Sunt bolnavi care merg la Urgenţe, înainte de a discuta cu medicul de familie despre o eventuală consultaţie. Sunt pacienţi acuţi sau subacuţi care vin la noi şi nu putem să îi punem să plătească. Dacă vorbim de o schimbare a sistemului, aceasta nu se poate produce decât treptat", a explicat Şerban Mircescu, unul dintre medicii de familie din Braşov.

Pacienţii sunt supăraţi

Noile reglementări crează nemulţumi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 4 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 7 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 5 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 8 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 9 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 6 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 4 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 5 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°