Marţi, 16 iulie 2013 se va face repartizarea computerizată a absolvenţilor de clasa a VIII-a care au participat la prima etapă de admitere, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere şi în funcţie de opţiunile candidaţilor de pe fişa de opţiuni.
Aşadar, părinţii şi elevii vor putea consulta situaţia la nivel naţional pe site-ul admitere.edu.ro, în cursul zilei de marţi, au explicat inspectorii şcolari. Afişarea listelor cu elevii repartizaţi se va face miercuri, pe 17 iulie, la sediul şcolii generale absolvite, dar şi la licee. ”În judeţul Dolj am avut 157 de centre de examen pentru evaluarea naţională, rezultatele la nivelul clasei a opta, eleviicare au obţinut medii peste 5, este de 74%, cu opt procente faţă de anul trecut. 10 unităţi şcolare din judeţ au reuşit să aibă numai medii peste 5. Media de la evaluarea naţională contează la media admiterii la liceu. Ceea ce este de remarcat este că anul acesta 64 de elevi au obţinut media 10 la ambele probe, 16 elevi din Dolj intrând la liceu cu media 10”, a spus inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Dolj, Georgică Bercea.
În perioada 17-26 iulie 2013, absolvenţii depun dosarele de înscriere la liceele la care au fost admişi, potrivit metodologiei de admitere la liceu.
Actele necesare la înscriere:
cererea de înscriere;
cartea de identitate (dacă este cazul) şi certificatul de naştere, în copie legalizată;
adeverinţa cu notele şi media generală obţinute la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a;
foaia matricolă pentru clasele a V-a – a VIII-a (cu calculul mediei generale);
fişa medicală.
A doua etapă de înscriere la liceu
La a doua etapă a repartizării computerizate participă candidaţii din seria curentă, indiferent de vârstă, şi cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor