Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zăpada şi antiderapantul au distrus străzile din oraş

Publicat in Adevarul, marți 5 ianuarie 2010 ·

Principalele artere ale municipiului sunt pline de gropi apărute după ninsori. Autorităţile locale nu au cum să împiedice apariţia gropilor după fiecare dezgheţ, însă speră ca o nouă hotărâre de Consiliu Local să limiteze efectele zăpezii asupra şoselelor.

Şoferii botoşăneni au scăpat de zăpadă şi polei pe străzile municipiuui, însă luptă acum cu imensele gropi din asfalt. „Era mai bine când era zăpadă bătătorită. Se mergea mai încet, însă nu dădeai cu maşina în craterele astea. Au apărut de vreo săptămână şi se înmulţesc pe zi ce trece“, a declarat Ioan Maxim, şofer de taxi.

Indiferent de strada tranzitată, este imposibil să nu intri cu maşina într-o groapă apărută în această iarnă. „Am discutat cu toţi cei răspunzători şi, începând de astăzi, am demarat operaţiunile de plombare la rece a porţiunilor de carosabil afectate. Mai întâi vom interveni pe Strada Primăverii şi Calea Naţională“, a declarat viceprimarul Florin Ghiorghiţă.

Soluţiile cu sare atacă asfaltul

La distrugerea părţii carosabile a concurat şi materialul folosit la deszăpezire. „Soluţiile saline atacă asfaltul. Acestea topesc zăpada, iar îngheţurile şi dezgheţurile repetate slăbesc structura asfaltului, care se macină. O soluţie ar fi clorura de calciu, însă în Botoşani aceasta nu este folosită“, a declarat Cristian Achiţei, inginer constructor.

Societatea care se ocupă de deszăpezirea străzilor nici nu dispune de echipamentele necesare folosirii clorurii de calciu. Investiţiile blocate anul trecut au împiedicat societatea de salubrizare să achiziţioneze aceste echipamente.

„Clorura de calciu este de aproximativ zece ori mai scumpă decât soluţiile saline. Aceasta acţionează până la temperaturi de minus 5 grade, în timp ce la noi au fost şi minus 20. Cea mai mare problemă o reprezintă zăpada pe care nu reuşim să o ridicăm din cauza maşini

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 4 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 7 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 5 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 8 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 9 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 6 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 4 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 5 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°