Cu câteva ore înainte de a intra în istorie, al 112-lea Congres al Statelor a reușit să dea un răspuns colectiv și comprehensiv porblemei „zidului bugetar”. Era un acord crucical, nu doar pentru piețele financiare, ci și pentru 98% dintre americani. Fără o înțelegere, aceștia ar fi plătit taxe cu cel puțin 1.000$ mai mult decât în 2012.
A fost o negociere pasionantă, în genul fimelor de acțiune. După un acord aproape unanim în Senat, înțelegerea părea condamnată în Camera Reprezentanților. Republicanii dădeau semne că vor amenda propunerea și că se vor spăla pe mâini de responsabilitate, trimițând problema următorului Congres și lăsând America în derivă.
Nu a fost așa. A câștigat moderația și a câștigat compromisul în serviciul binelui public. Polarizarea extremă a Congresului SUA, constată în ultimii ani de specialiștii în științe politice, a lăsat loc unui acord în care o majoritate a definit un nou centru politic (s-a trecut peste angajamentele multor republicani că nu vor vota niciodată creșteri de taxe, de exemplu). Este un compromis clar, fără anexe secrete, făcut public imediat, clar ca lumina zilei, care găsesște calea de mijloc între poziții ideologice considerate altfel ireconciliabile acum câteva luni, în timpul tensionatei campanii prezidențiale dintre Romney și Obama.
Republicanii au înțeles sensul votului din noiembrie, așa cum Obama și democrații au înțeles că nu a fost o „landslide victory”, o victorie la o diferență copleșitoare. A ieșit câștigată clasa de mijloc americană, iar administrația Obama a reușit să-și impună promisiunea privind taxe suplimentare pentru cei considerați bogați, pentru cei cu venituri de peste 450.000 $/an (pentru o perspectivă mai amplă, adăugați aici determinarea președintelui francez Hollande, din mesajul de sfârșit de an, de a merge mai departe cu impozitul de 75%). Avem de-a face cu un acord echilibra
