Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Idealizarea familiei creşte numărul divorţurilor“

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 18 noiembrie 2008 ·

Psihoterapeutul Esther Perel crede că, în societatea modernă, presiunea prea mare asupra partenerilor duce la mai multe despărţiri. Sursa: Vlad Stănescu

„În societatea modernă, aşteptările de la partener sunt foarte mari, ceea ce duce la o creştere a ratei divorţurilor“, crede Esther Perel, autoarea cărţii „Inteligenţa erotică. Reconcilierea vieţii erotice cu viaţa de familie“. În România, terapia de cuplu rămâne o necunoscută, mai consistentă fiind consilierea pentru familii, mai spune specialistul.

Românii merg la consiliere doar în cazuri grave

Dacă în statele occidentale consilierea de cuplu şi familie este din ce în ce mai profitabilă pentru experţi, în România problemele de acasă rămân subiect tabu. Chiar şi aşa, în momentul în care apar rupturi, ambii parteneri refuză ajutorul exterior, pentru că „ştiu eu mai bine ce să fac“, ajungând, de cele mai multe ori, să rămână într-o căsnicie nefericită sau la un divorţ în care cel mai mult suferă copiii. Psihologul Cristian Petrescu, terapeut şi preşedinte al Asociaţiei de Consiliere şi Terapie a Familiei din România, se declară de acord cu faptul că terapia de cuplu a rămas cumva în umbră la noi, în vreme ce familiile apelează la consiliere abia când ajung aproape sau chiar după divorţ. „Asta se întâmplă din cauză că nu există profesia de psihoterapeut reglementată în Nomenclatorul de meserii şi nici nu avem tradiţie în acest domeniu“, explică psihologul. Cele trei mari probleme pe care le au cuplurile şi familiile din România care vin la consiliere sunt lipsa încrederii în partener, gelozia şi lipsa timpului petrecut împreună. „La cupluri se adaugă şi componenta dinamicii sexuale, care duce la dezechilibre“, detaliază Petrescu.

Nu căutaţi perfecţiunea

Terapeutul american de origine belgiană, Esther Perel, crede că, în România, deşi consilierea pentru fa

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Al doilea inculpat în cazul uciderii lui Adrian Kreiner a fost adus în țară

HotNews acum 20 minute
Al doilea inculpat în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marți spre miercuri, din Irlanda, potrivit News.ro. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. Suspect crima SibiuFoto: Poli

„Zece reguli esențiale pentru o drumeție în siguranță pe munte” - recomandările salvamontiștilor pentru minivacanța de 1 Mai și Paște

HotNews acum 8 ore
Salvamont România transmite marţi seară, înaintea minivacanţei de 1 Mai și Paște, zece reguli esenţiale pentru o drumeţie în siguranţă pe munte. Intervenție a salvamontiștilorFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Având în vedere creșterea numărului de

Poliţia din New York intră în Universitatea Columbia pentru a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului / Aproximativ 50 de persoane, ridicate de forţele de ordine

News.ro acum o ora
Poliţiştii din New York au intrat, marţi seară, în incinta Universităţii Columbia pentru a aresta şi a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului în urmp cu aproape 24 de ore şi care au ocupat o tabără de corturi l

Românii comandă de şapte ori mai mulţi mici de 1 Mai faţă de o zi obişnuită

Wall-Street.ro acum 9 ore
Ziua Internaţională a Muncii deţine recordul pentru cele mai multe comenzi de mici din an, potrivit datelor transmise de platforma locală de livrare Tazz, care arată că românii comandă de şapte ori mai mulţi mici faţă de o zi obişnuită. "Am observat

Ciolacu promite fără echivoc: „Banii pentru recalcularea PENSIILOR sunt prinși în buget”. Trei milioane de pensii vor fi mărite

Gandul acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări marți că Executivul are bani pentru majorarea pensiilor din septembrie. Palatul Victoria afirmă că, în ciuda informațiilor apărute în ultima perioadă, mărirea veniturilor pe baza noii legi a pensiilor este pr

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 13 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 9 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 12 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 12 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 12 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Vremea

București
acum

12°
mie.

12°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

8°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

mie.

9°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°