A doua oara a sughitat, a plans si nu a mai spus nimic. A treia oara nu s-a asigurat ca vorbeste cu Protopopescu, a patra a uitat sa se recomande. A cincea si a sasea a pierdut din vedere seriozitatea exercitiului, intreband, aparent ghidus: "Ce faci, mam'are?". A saptea oara pufni in ras, iar a opta recita, neverosimil, cu precizie, textul propus de mamaica. Un prieten jurnalist mi-a relatat o intamplare stranie, petrecuta recent in Romani(c)a noastra cea de toate zilele. Ticu, un baietel de opt ani, dintr-un catun autohton uitat de zile, a primit, de la un om de afaceri bucurestean, o suma de bani substantiala, in interiorul unei campanii caritabile derulate la noi - ca peste tot in lume, de altfel - in preajma Craciunului. Copilul - abandonat inca de la nastere de parinti - traia, impreuna cu bunica lui septuagenara, intr-o casa din chirpici si abia isi ducea viata de azi pe maine. Lipsit aproape complet de componentele minimale ale unei vieti civilizate, baiatul nu prea frecventase primii ani de scoala, fiind practic analfabet. Descoperit de „cercetasii" programului social amintit, el a dobandit o sansa nesperata de a deveni individ social. Compania prosperului afacerist - cu inclinatii de binefacator - se angaja sa-i plateasca lui Ticu o bursa scolara semnificativa, pana la sfarsitul studiilor (cate vor fi fost ele) si, in plus, contribuia fundamental la veniturile lunare ale micii familii cu sume deloc neglijabile. Important de precizat: Ticu si bunica au avut ca „bonus" la actiunea generala diverse bunuri materiale, piese de mobilier, un televizor color si, nota bene, doua telefoane mobile. Respectivele celulare erau menite sa-i tina pe cei doi intr-un permanent contact (culmea, in catunul lor, semnalul satelitului nu suferea nici cel mai mic bruiaj!), dar, in primul rand, sa le dea posibilitatea sa-l sunepe magnatul caritabil ori de cate ori ar fi avut nevoie