Din 2005, numărul violurilor comise de soldaţii americani s-a dublat. Conform unui raport al Pentagonului, este una din consecinţele traumatismelor cauzate de cei zece ani de război în Afganistan şi Irak.
La fiecare trei ore, o infracţiune violentă este comisă de un militar american, scrie "Le Figaro". Este cifra dată de un raport publicat joi de armată americană, axat pe sănătatea şi disciplina trupelor. Documentul relevă că 2.811 infracţiuni violente au fost comise în 2011, fie în bazele militare din străinătate, fie pe teritoriu american. Jumătate dintre aceste infracţiuni au fost de natură sexuală. DIn 2005, numărul acestora a crescut cu 90%, mult peste statistica naţională. Iar statul major se aşteaptă ca ele să se înmulţească şi anii următori.
Raportul arată că motivul ar fi angajamentele din cele mai importante teatre de război: Irak şi Afganistan. Cele două conflicte "reprezintă cea mai lungă bătălie purtată de armata noastră" şi au exercitat "un stres imens şi necunoscut până acum, în raport cu conflictele precedente". În timp ce pe frontul din Pacific, în timpul celui de-al Doilea război mondial, soldaţii au luptat în medie 40 de zile în patru ani, în ultimii zece ani militarii americani "au trăit într-o stare prelungită de stres, cu oportunităţi puţine de odihnă fizică şi mentală".
Jumătate de milion de traumatizaţi
Armata contabilizează că 32.000 de soldaţi au fost răniţi pe front. Fizic. În ceea ce priveşte numărul celor bolnavi sau "răniţi" psihic, estimările arată că ar fi în jur de jumătate de milion. 472.000 de veterani ar suferi de diferite boli sau afecţiuni psihice. Tulburările încep cu angoase, coşmaruri, insomnii sau dificultăţi de concentrare şi merg până la depresie şi comportament agresiv ori violent şi pot duce uneori până la sinucidere.
După războiul din Vietnam, armata americană a ascuns mult timp sub preş trau