Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Asistenţii medicali, atraşi peste hotare cu salarii de 50.000 de euro. Află ce spun pacienţii

Publicat in Adevarul, luni 18 aprilie 2011 · ·

Oferta vine din partea norvegienilor, care au la dispoziţie nouă locuri de muncă în Spitalul Universitar Haukeland.Cosmin Băban lucrează la Unitatea de Primiri Urgenţe din Târgu-Jiu ca asistent generalist şi consideră propunerea străinilor extrem de avantajoasă.

Asistenţii medicali chirurgicali din judeţ mai au la dispoziţie două săptămâni ca să se înscrie pentru unul dintre cele nouă posturi oferite de Spitalul Universitar Haukeland, din Norvegia. „Termenul limită pentru aplicare este 30 aprilie. Salariul este cuprins între 45.000 şi 51.000 de Euro brut pe an, deci ar rămâne cu aproximativ 3.700 de euro lunar. Se cere cunoaşterea limbii norvegiene sau învăţarea acesteia în cel mai scurt timp şi se oferă şi ajutor pentru găsirea unei locuinţe. Se lucreaza intr-un mediu profesionist pe trei schimburi. Cei interesaţi trebuie să aibă studii de specialitate”, a precizat Romeo Chiriac, consilier superior de formare profesională în cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj.

Salariile pe care le-ar putea câştiga peste hotare nu îi lasă indiferenţi pe oamenii în halate albe, singurul inconvenient fiind dat de îndepărtarea de familie. Cosmin Băban, un asistent din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) Târgu-Jiu, spune că salariul oferit de norvegieni ar fi de zece ori mai mare decât cel pe care îl încasează acum.

„În ţară câştig de zece ori mai puţin”

„Oferta este avantajoasă. Eu sunt asistent generalist şi pot să lucrez în orice domeniu. Cu siguranţă aş fi tentat să plec dacă ar fi o ofertă astfel încât să pot să-mi iau familia cu mine. În ţară câştig de zece ori mai puţin. Am avut ofertă pentru Franţa, dar nu am putut pleca din cauză că distanţa este prea mare şi am un copil de şase ani. Acum regret. Am foarte mulţi prieteni care lucrează în Anglia şi Italia şi au salarii de 2500 de lire pe lună. Acolo se munceşte

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 2 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Grindină în mai multe zone din ţară. Ce județe au fost afectate

Ziare.com acum 40 minute
Grindina a afectat mai multe gospodării din țară, afectând grădinile și livezile. Imagini cu ploaie torenţială însoţită de grindină au fost distribuite pe reţelele de socializare din mai multe zone din ţară, unde meteorologii au anunţat căderi impor

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum o ora
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 5 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 12 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Gimnastică: România, locul 4 în finala pe echipe de la Campionatul European

News.ro acum 2 ore
Echipa României s-a clasat, duminică, pe locul 4 în finala Campionatului European de la Rimini. Aurul continental a revenit Italiei. Cu un punctaj total de 156.397, tricolorele Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman şi Amalia Ghigoar

Acţiune a poliţiei israeliene într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită ca birou de Al Jazeera

Mediafax acum 2 ore
Poliţia israeliană a descins duminică într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită de Al Jazeera ca birou de facto, în urma unei decizii a guvernului de la Tel Aviv de a închide operaţiunile locale ale postului de televiziune deţinut de Qatar, au d

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 3 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

14°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°