• Cafenelele si fast-food-urile din zona Universitatii de Medicina si Farmacie (UMF) din Iasi au devenit a doua casa pentru studentii straini • Zilnic, acestia le aduc patronilor profit de zeci de mii de lei • Unele afaceri ale fostilor studenti la UMF rezista de peste 15 ani in Iasi
Situate pe strada Sfantul Teodor, la cativa metri de UMF, cafenelele si fast-food-urile din zona sunt asaltate zilnic de studentii straini, dar si de cei romani. Fie ca merg sa manance intre pauze sau sa bea o cafea, aceste localuri au devenit loc de intalnire cu traditie, unde multi dintre ei cheltuie chiar si cateva sute de lei. Unul dintre studentii straini, de origine din Franta, care frecventeaza aceste locuri chiar din primul an de facultate, este Karim. El studiaza la Facultatea de Medicina si vine zilnic intre pauze la o cafea. "Este aproape de facultate si de obicei vin sa mananc cand am o pauza. Imi place sa mananc toast", a spus studentul. Ca el sunt alti studenti. Daniela Bobeica studiaza de 3 ani la Medicina Dentara si a venit pentru prima oara. "Am auzit ca se mananca bine si ieftin aici si de asta am venit, mai ales ca e aproape de facultate. Am timp pana incep cursurile", a spus tanara.
Ospatarii se declara multumiti de vanzarea pe care o fac zilnic si de clientii care frecventeaza aceste localuri. "Intr-o zi, fac in jur de 70 de lei bacsis, iar multi dintre cei care vin sunt arabi, francezi, chiar si romani. Vin in fiecare pauza la cafea, mananca shaorma, falafel, humus. Am facut intr-o zi vanzare de 45.000 de lei", a spus Mihaela Hanu, ospatar de 5 ani la o cafenea din zona.
Tinerii veniti sa studieze in Romania nu mai vor sa plece in tara lor natala. Unul dintre ei este Sadik Rahma, proprietarul fast-food-ului Warda, care a venit in Romania pentru prima oara in anul 1981, la Timisoara. Dupa ce a terminat Facultatea de Stomatolo