Adrian Minune şi Florin Salam au fost amendaţi de poliţie după ce, veniţi să cânte la o nuntă în faţa unui bloc, i-au exasperat pur şi simplu pe locatari, care au apelat 112. Cu toate acestea, ei au primit amenzi mici în comparaţie cu tarifele care se percep pentru un astfel de concert.
Adrian Minune şi Florin Salam au fost amendaţi de poliţie pentru tulburarea ordinii publice. Maneliştii au asigurat muzica la o nuntă care a început în faţa unui bloc din sectorul 2, spre disperarea locatarilor. Aceştia au chemat poliţia, iar nuntaşii s-au ales cu amenzi chiar în toiul petrecerii, potrivit România TV.
Citeşte şi Tupeu de manelist. Florin Salam a blocat o stradă pentru a face dedicaţii VIDEO
Fiecare dintre cei doi interpreţi au primit amenzi de câte 1.000 de lei, organizatorul având de achitat aceeaşi sumă. Cu toate că vecinii nuntaşilor nu au fost de acord, în faţa blocului, pe trotuar, s-au strâns 100 de invitaţi, pe scenă urcând 10 muzicanţi. După intervenţia autorităţilor, petrecăreţii s-au mutat la un local din Capitală. Chiar dacă amenzile primite valorează aproximativ 200 de euro fiecare, în comparaţie cu tarifele de mii de euro percepute de manelişti, ele par neînsemnate.
Citeşte şi Fiica lui Florin Salam, o BOMBĂ SEXY la doar 13 ani. Ce ţinută a purtat la petrecerea aniversară VIDEO