Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Manager SJU Ploieşti: Medicul ce acuză lipsă de implicare, într-o stare psihică şi fizică nefavorabilă

Publicat in Mediafax, marți 26 noiembrie 2013 · ·

Managerul Spitalului de Urgenţă Ploieşti spune că afirmaţiile chirurgului care acuză lipsa de implicare a autorităţilor, lipsa dotărilor şi a medicamentelor au fost făcute "într-o stare psihică şi fizică nefavorabilă", susţinând că medicul se declară, într-o adresă, "epuizat fizic şi psihic".

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, Adrian Strâmbeanu, cataloghează drept "o afirmaţie izolată" scrisoarea chirurgului Dan Oprea, unul dintre cei mai apreciaţi chirurgi din Spitalul de Urgenţă Ploieşti, care săptămâna trecută a trimis unui ziar local din Prahova o scrisoare deschisă în care acuză lipsa de implicare a autorităţilor, lipsa dotărilor, dar şi imposibilitatea medicilor de a prescrie scheme de tratament pacienţilor pentru o perioadă de şase sau şapte zile, întrucât de la o zi la alta antibioticele şi anticoagulantele din farmacia spitalului se schimbă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"E o afirmaţie izolată a domnului doctor, e o părere care trebuie confruntată cu a colegilor, cu a şefilor de secţii, cu a directorului medical şi cu realităţile existente", a afirmat managerul Adrian Strâmbeanu, care este de profesie medic, dar care în ultimii ani nu a mai profesat.

Strâmbeanu spune că marţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă au venit corpuri de control de la Consiliul Judeţean Prahova, care are în administrare acest spital, şi de la Direcţia de Sănătate Publică Prahova şi că este, de asemenea, aşteptat un control pe care Ministerul Sănătăţii l-a anunţat la acest spital. În plus, managerul unităţii sanitare afirmă că, în paralel, a fost declanşată o anchetă internă la nivelul spitalului, în cadrul căreia medici specialişti, şefii de secţii de pe disciplinele chirurgicale şi colegii chirurgului Dan Oprea trebuie "să confirme sau să infirme ceea ce a spus domnul doctor".

În plus, managerul Adrian Strâmbeanu susţine că săptămâna t

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum 2 ore
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este stabilă

News.ro acum o ora
Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi, la Spitalul Militar, este stabilă. Intervenţia chirurgicală la genunchi, efectuată în cursul zilei de lun

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 2 ore
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti a admis candidatura Dianei Şoşoacă la Primăria Capitalei

News.ro acum 44 minute
Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 42 Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei Şoşoacă la Primăria Capitalei, după ce a depus, marţi, liste suplimentare de susţinători pentru candidatura ei.

Nouă candidaţi s-au înscris pentru funcţia de primar al municipiului Timişoara şi şase pentru cea de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş

News.ro acum 32 minute
Nouă candidaţi s-au înscris pentru Primăria municiăiului Tuimiăoara, în timp ce pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş s-au înscris 6 candidaţi.

Avion militar F-16, prăbușit într-un parc național. Pilotul a reuşit să se catapulteze

Ziare.com acum o ora
Un avion de luptă F-16 „Fighting Falcon” s-a prăbuşit marţi, 30 aprilie, într-un parc naţional din New Mexico, în sud-vestul Statelor Unite, au anunţat forţele aeriene americane. Pilotul a reuşit să se catapulteze înainte ca avionul să se prăbuşeasc

Asistent medical din Târgoviște, arestat după ce ar fi bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum o ora
Un asistent medical de la un spital din Târgoviște a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a bătut două fete de 13 și 17 ani internate în secţia de psihiatrie a unității medicale. SpitalFoto: Inquam Photos / Justinel Stavaru Judecătorii dâmboviţen

Ce pensie va avea Klaus Iohannis. „Are 42 de ani de muncă și 10 de președinție”

Adevarul acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială.

Care este starea actorului Florin Piersic, după ce a fost operat

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este în stare stabilă, după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale la genunchi la Spitalul Militar, conform News.ro. Florin PiersicFoto: AGERPRES „Starea sa este stabilă.

Vremea

București
acum

19°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

20°
mie.

10°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

8°/21°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

21°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°