O ruptură a ligamentelor încrucişate ale genunchiului poate fi sinonimă cu finalul carierei jucătorului respectiv. Mai ales în cazul în care cel în cauză are împliniţi deja 34 de ani. Nu este însă şi cazul lui Cătălin Munteanu, cel care s-a operat săptămâna trecută la clinica Acibadem din Istanbul.
Mijlocaşul a început ieri primele exerciţii din procesul de recuperare acasă, urmând ca, peste o săptămână, să facă un nou drum cu destinaţia Turcia pentru un prim control post-operator. Contactat ieri de ProSport, Munteanu a surprins prin moralul ridicat, în ciuda necazului care l-a lovit în urmă cu zece zile, pe terenul lui CFR Cluj: „Ce să fac acum?! Merg înainte şi voi reveni mult mai puternic! Mă recuperez cum trebuie şi apoi mai joc măcar un sezon! Nu încape discuţie!“.
Ştie exact ce trebuie să facă
Vorbele căpitanului dinamovist nu par doar rezultatul unui impuls generat de un optimism necesar în aceste situaţii, ci o atitudine normală pentru un om care cunoaşte foarte bine situaţia în care se află în prezent. „Se ştie că atunci când jucam în Spania am avut o accidentare similară la celălalt genunchi. Pot spune că îmi prinde bine acum acea perioadă, deoarece ştiu toţi paşii pe care trebuie să-i urmez în prezent, ca totul să decurgă impecabil“, a explicat căpitanul „câinilor“. Din nou, pare o afirmaţie ciudată, dar tot şeptarul dinamovist a desluşit misterul: „Îmi aduc perfect aminte de modul în care a decurs recuperarea, aşa că acum ştiu ce exerciţii să fac, la ce intensitate şi la ce durată. Ştiu şi cum să-mi protejez locul afectat, în aşa fel încât să revin cât mai repede“.
"M-a emoţionat gestul băieţilor“
Munteanu pare suficient de puternic pentru a trece cu uşurinţă peste un moment infernal pentru orice sportiv. Dar colegii de la Dinamo au ţinut să-i transmită toată solidaritatea lor, sâmbătă, la meciul cu Universitatea