Cu un gol marcat azi, Robin van Persie i-ar egala în topul marcatorilor all-time pe Lenstra şi Cruyff
Deşi nu a avut emoţii în meciul cu Estonia, câştigat cu 3-0, naţionala Olandei a avut probleme în a-şi crea şanse mari de poartă până la golul marcat de van der Vaart în minutul 47. Însă jocul echipei nu l-a nemulţumit pe selecţionerul Louis van Gaal. Conform cotidianului „De Telegraaf“, van Gaal pare hotărât să trimită în teren acelaşi prim „11“ ca în meciul de vineri, unica modificare fiind înlocuirea lui Sneijder, accidentat, cu Rafael van der Vaart. „Nu am ce să schimb, totul a mers bine. În locul lui Sneijder va intra cu siguranţă van der Vaart, nu am cum să îl înlocuiesc după ce a marcat cu Estonia“, a declarat selecţionerul Olandei după antrenamentul oficial al batavilor, care a avut loc la Alkmaar.
Van Persie vizează recordul lui Kluivert
Conform presei olandeze, „Portocala mecanică“ va trata cu maximă seriozitate partida de azi, având în vedere că batavii ar putea bifa cel de-al 14-lea succes consecutiv pe teren propriu în preliminariile CM. „Nu ne interesează decât o victorie“, a anunţat van Gaal. Meciul de azi a fost „încercuit“ şi de Robin van Persie. Cu un gol marcat în poarta lui Tătăruşanu, atacantul olandezilor i-ar putea egala pe legendarii Abe Lenstra şi Johan Cruyff pe locul şase în topul marcatorilor all-time ai „Portocalei mecanice“, cu 33 de reuşite, la şapte goluri de liderul Patrick Kluivert. „Vreau să fiu cel mai bun marcator al naţionalei din istorie“, a declarat ieri atacantul de 29 de ani.
Cu un gol marcat azi, Robin van Persie i-ar egala în topul marcatorilor all-time pe Lenstra şi Cruyff
Deşi nu a avut emoţii în meciul cu Estonia, câştigat cu 3-0, naţionala Olandei a avut probleme în a-şi crea şanse mari de poartă până la golul marcat de van der Vaart în minutul 47. Însă joc