Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noi soluţii pentru a scăpa de ochelari

Publicat in Adevarul, luni 25 iulie 2011 ·

Miopia, hipermetropia şi astigmatismul se pot trata cu ajutorul unui aparat revoluţionar: Carl Zeiss VisuMax 500 kHz. Cele mai multe vicii de refracţie pot fi corectate dacă sunt depistate în faze incipiente şi tratate corespunzător.

Prima intervenţie cu laserul Carl Zeiss VisuMax 500 kHz are loc, astăzi, 26 iulie, în premieră la Spitalul de Oftalmologie „Europe Eye", deschis în luna mai în Capitală.

După laserul Excimer (deja existent în România), acest tip de dispozitiv este al doilea din categoria celor care le oferă posibilitatea bolnavilor cu miopii (obiectele îndepărtate se văd în ceaţă), hipermetropii (dificultăţi în focalizarea pe obiectele aflate aproape) şi astigmatism (persoana nu poate vedea clar nici de aproape, nici de la distanţă) să renunţe la ochelari.

Spre deosebire de Excimer, noul dispozitiv, primul de acest tip din România‚ poate fi folosit şi pentru transplantul de cornee total sau parţial. Echipa care va realiza transplantul de cornee este formată din medici oftalmologi germani, care l-au avut drept consultant pe prof. dr. Omer Fakur Yilmaz, medic oftalmolog turc cu o experienţă de peste 35 de ani în intervenţii chirurgicale oftalmologice. „Din păcate, încă nu am primit permis de liberă practică în România, dar colegii mei germani vor opera în premieră folosind platformaVisuMax. Printre bolile care le putem trata cu acest aparat se numără miopia, hipermetropia şi astigmatismul", explică prof. dr. Omer Fakur Yilmaz.

Tehnici În cazul dioptriilor foarte mari

Tot la clinica „Europe Eye" se aplică o tehnică revoluţionară, numită „Fakik IOL", cu ajutorul căreia se pot corecta viciile de refracţie la persoane cu dioptriile de -15. Preţurile variază în funcţie de calitatea cristalinului folosit şi pornesc de 1.900 de lei. De asemenea, în curând, spitalul va fi dotat cu un aparat performant care îi va

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 51 minute
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Infotrafic Porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului puternic

Ziua Constanta acum o ora
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că au fost suspendate manevrele navelor în porturile de la malul Mării Negre,din cauza vântului puternic. Reamintim că municipiul Constanța se află astăzi, 4 mai 2024 sub

USR: Justiţia confirmă dreptul USR Roman de a participa la alegeri / Decizia Tribunalului Neamţ este definitivă

News.ro acum o ora
USR anunţă, sâmbătă, că a câştigat în instanţă dreptul de a participa la alegerile din 9 iunie, în municipiul Roman. Decizia Tribunalului Neamţ este definitivă. ”USR a câştigat, astăzi, prin decizia Tribunalului Neamţ, dreptul de a participa la aleg

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 29 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 4 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum 21 minute
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Rusia, despre exerciţiile NATO din Suedia: „Trebuie să recunoaştem că se pregăteşte serios pentru un conflict potenţial cu noi”

Adevarul acum 23 minute
Este evident că exerciţiile militare NATO care se desfăşoară în Suedia nu sunt deloc pe placul Rusiei. Încă dinainte de a începe, în aprilie, Moscova le-a calificat drept o provocare, iar acum revine cu alte acuzaţii, spunând că ele reprezintă dovad

Restricţii în Olanda pentru participarea la comemorarea victimelor celui de-al Doilea Război Mondial

Mediafax acum o ora
Oficialităţile de la Amsterdam a anunţat încă de la începutul săptămânii că vor restricţiona drastic participarea la ceremonia de comemorare din piaţa centrală Dam. Măsurile de securitate fără precedent au fost luate pentru a menţine ceremonia în si

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°