Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşovul pregăteşte singurii restauratori de lemn din ţară

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 28 mai 2010 ·

Primii specialişti îşi vor primi diplomele anul viitor, după absolvirea masteratului de doi ani de „Eco design de mobilier şi restaurare”, introdus în programa Facultăţii de industria Lemnului în 2009

Pe Colina Universităţii, în Corpul L, până în 20 iunie, braşovenii pot vizita expoziţia de restaurare a studenţilor de anul IV de la Facultatea de Industria Lemnului (IL), a Universităţii Transilvania. Poate nu pare interesant. Însă scaunele, valizele, suporturi de masă, obiecte din lemn folosite la ţesut din expoziţie n-au fost întotdeauna aşa. În urmă cu aproximativ 2 luni, obiectele de acolo erau, în mare parte, surcele numai bune de pus pe foc, uitate în poduri. Studenţii sunt cei care le-au readus la forma iniţială. Acesta a fost, în fapt, examenul lor practic, din anul IV, la finalul modulului de restaurare a mobilei. „Expoziţia de restaurare este realizată de studenţii anului IV, care au un curs de un semestru de restaurare a mobilei şi, practic, examenul constă în restaurarea şi prezentarea documentaţiei de restaurare pentru un obiect de mobilier sau din lemn. Suntem la a cincea expoziţie de acest gen”, explică Maria Cristina Timar, prof. în cadrul Facultăţii de IL.

Cam două luni de muncă pentru un scaun

Modulul de restaurare a început să „funcţioneze” din anii 95 la Braşov. În ţară, noţiunea de restaurare-conservare este legată în special de artă şi arhitectură, aşa cum este la Sibiu sau la Bucureşti.

Doar la Braşov, studenţii învaţă să restaureze mobila sau alte obiecte din lemn, după cum ne spune profesorul universitar. Restaurarea-conservarea lemnului implică mai mult decât a lua un scaun bucăţi din podul casei bunicilor şi de a-l repara. „Demersul studenţilor începe de la partea de documentare asupra obiectului: ca istoric, ca realizare, ca şi caracteristici de stil. Continuă cu investigarea tipului de materiale impli

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 40 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

Datoria guvernamentală a urcat la 52,4% din PIB, în februarie 2024

Wall-Street.ro acum 51 minute
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF). Ca procent din PIB, datoria

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum o ora
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Ungaria. Cheltuielile pentru apărare vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025

Mediafax acum o ora
Cheltuielile pentru apărare din Ungaria vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025. Anunţul a fost făcut premierul Viktor Orban. Acesta nu a spus cu ce sumă va creşte bugetul apărării.

Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia, admite un oficial al serviciilor secrete ucrainene

News.ro acum o ora
Ucraina va trebui la un moment dat să intre în discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang înalt al serviciilor secrete ucrainene într-un interviu publicat joi, relatează Reuters. Preşedintel

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum o ora
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 3 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum 2 ore
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 3 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 11 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

23°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°