În următorii ani este probabil să-l vedem pe Hugo Chávez lăudându-se mai puţin şi plângându-se mai mult. Va fi Chávez o victimă a crizei globale? Este opoziţia venezueleană doar un front corupt pentru interesele bogaţilor? Este Venezuela democratică? Răspunsurile la aceste întrebări sunt la fel de importante pentru Venezuela ca şi răspunsul pe care alegătorii îl vor da referitor la realegerea pe termen nedefinit a preşedintelui lor. Ca urmare, merită să fie discutate.
Scăderea petrolului, căderea lui Chávez?
Nu neapărat. E adevărat că popularitatea sa politică depinde în mare măsură de imensa cantitate de bani pe care o deţine datorită preţului ridicat al ţiţeiului.
Ca urmare, adeversarii săi speră că scăderea preţurilor va declanşa o criză economică gravă care-i va sumbina popularitatea şi îl va elimina în cele din urmă.
Faptul că Venezuela are deja cea mai mare rată de inflaţie din emisfera vestică şi că bugetul pe 2009 este bazat pe un preţ al petrolului de 60 de dolari pe baril, în timp ce acesta a scăzut deja sub 40 de dolari, alimentează aceste speranţe. Dar susţinerea populară nu este singura sursă de putere.
Multe guverne nepopulare se agaţă de putere folosind forţa. Alianţele fraterne ale lui Chávez cu Cuba şi cu Iranul i-ar putea fi de folos pentru obţinerea asistenţei tehnice de care are nevoie. Aceste regimuri au o lungă experienţă în reprimarea opoziţiei şi vor fi bucuroase s-o împărtăşească cu Chávez.
Opoziţie oligarhică, coruptă şi agresivă?
Nu. Liderii ei sunt tineri, independenţi, proveniţi din toate clasele sociale şi ataşaţi de democraţie. Pilonul central al mitologiei politice a lui Chávez este imaginea sa de preşedinte al săracilor, în antiteză cu opoziţia, care este o oligarhie bogată şi coruptă. Dar, ani de zile, sondajele au arătat că o treim