Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, Ion Iliescu nu-şi mai serbează onomastica în public.
Preşedintele de onoare al PSD şi-a anunţat colaboratorii că în acest an, de Sfântul Ion, nu mai organizează deja tradiţionalele „primiri” de urări şi felcitări.
„De Sfântul Ion, domnul preşedinte va sărbători în familie, undeva în afara Bucureştiului”, a precizat consilierul său Victor Opaschi.
Acesta spune că nu a fost informat asupra motivelor care l-au determinat pe Ion Iliescu să-şi serbeze onomastica în cadru privat, fără presă.
În ultimii 20 de ani, atât pe 7 ianuarie, cât şi pe 3 martie, la aniversare, Ion Iliescu sărbătorea public. Porţile Cotroceniului, respectiv ale biroului personal din Atena 11 fiind deschise pentru toţi cei care voiau să-i spună „La mulţi ani!”.
De fiecare dată, pe lângă simpatizanţii simpli, care făceau cozi la uşa sa, şi liderii PSD se înghesuiau cu buchete de trandafiri, cărţi sau torturi.
Pelerinajul la uşa sărbătoritului ţinea, când acesta era şef al statului, până spre seară. În ultimi ani, suporterii săi s-au mai rărit, iar ceremonia se sfârşea după 2-3 ore.