Durii galeriei latră la cei care nu mai vor să-i plătească şi muşcă mîna stăpînilor

Dintotdeauna, de cînd a fost creată ca echipă a Miliţiei şi a Securităţii, iar prin asta ca pol de putere, de abuz şi de reprezentare în sport, Dinamo a contat ca un tip de autoritate, în care teama a mers tot timpul înaintea respectului. Ca formaţie încă agreată de Interne şi patronată discret, prin mijloace specifice - ca să folosim limbajul duplicitar al Internelor - Dinamo a rămas şi astăzi un club de fotbal cu pretenţii de directivă şi control. Control, în sensul că trecutul îi controlează în foarte multe privinţe prezentul şi că echipa de fotbal Dinamo se socoteşte îndreptăţită din oficiu la tot felul de favoruri. Cum ar fi, de exemplu, un tratament îngăduitor pentru golăniile repetate ale nucleelor dure din tribune.

Privaţii care subvenţionează echipa, cu oblăduirea discretă a Poliţiei, profită în foarte multe privinţe, de protecţia trecutului şi se manifestă frecvent ca şi cum ar avea spatele asigurat. De fapt, chiar îl au. Dovadă e batalionul de presiune şi de asalt, plătit pe sub mînă şi numit, de ochii lumii, TRIBUNA SUPORTERILOR.

Acum, cînd susţinerea financiară, pe care i-au asigurat-o batalionului de cîini răi sponsorii Borcea şi Turcu, a devenit publică, aflăm şi cum a funcţionat ea. A funcţionat în paralel cu fiscalitatea de stat. La Dinamo, căruţa cu bani care a circulat de ani buni de la Borcea şi Turcu spre tribunele de asalt, n-a fost niciodată impozitată pe de-a-ntregul. La Dinamo, statul român nu-şi bagă nasul în actele contabile decît dacă se lasă cu un mare scandal. Dar şi atunci statul îşi retrage repede nasul din situaţie, ca să nu i se înfunde de la miros.

Privind în urmă, vedem că toate declaraţiile trufaşe şi belicoase ale domnilor cu trabuc şi ochelari de şmecheri n-au fost altceva decît îndemnuri la luptă adresate indirect tr