Pe vremuri, toate problemele care apăreau din partea maghiară aveau un puternic iz de diversiune.
Am stat destul timp în Ardeal şi am înţeles că românii şi maghiarii trăiesc în bună vecinătate. Conflictele dintre ei, dacă acestea există, sunt mai mult în cărţi de istorie, în dezbateri academice sau diplomatice, nicidecum între oamenii obişnuiţi. Din aceste motive şi din multe altele nu am luat niciodată în serios anumite scandaluri de acest gen, chiar dacă ele au luat, din păcate, amploare de multe ori şi s-au soldat cu violenţe şi tragedii. Am avut mereu convingerea că aceste conflicte au fost provocate, încurajate şi susţinute logistic tocmai pentru ca alţii, de obicei conducătorii României de atunci, să tragă foloase.
De multă vreme s-a renunţat la diversiunile legate de imaginarul conflict între români şi maghiari cum este şi firesc, pentru că am păşit în alt secol şi în alt mileniu, ne-am mai deşteptat şi nu putem fi duşi de nas aşa uşor.
Dar toate acele diversiuni de pe vremuri parcă s-au răzbunat în aceste zile cu o telenovelă. Dacă un scenarist ar fi inventat această acţiune am fi afirmat că totul pare tras de păr. Este greu de crezut că atâţia oameni serioşi să se ocupe de nişte prostii. Care, culmea, mai şi atrag atenţia a două ţări întregi şi stârnesc ample comentarii.
Este evident că majoritatea românilor nu au auzit niciodată de Nyirö József. Faptul că pentru unii dintre maghiari el este o personalitate culturală nu ne poate stârni decât respect. Faptul că pentru alţi maghiari activitatea sa publicistică şi atitudinea politică stârnesc serioase reţineri nu poate fi niciodată o problemă a noastră, a românilor. Dimpotrivă, avem noi destule pe cap pentru a ne mai încărca şi cu problemele altora. Totuşi, Guvernul României a avut o atitudine firească, dictată de raţiuni de ordin istoric. În acest sens, MAE şi-a exprimat