Uite asa a scapat Poetul de fata in casa. De unde se vede ca prietenul la nevoie se cunoaste. Cum era ocupat pina peste cap cu treburile lui poeticesti si filosoficesti, Eminescu nu prea avea timp sa se tina de casa. „Sa-mi angajez un fecior - si-a zis - sa tina curat in casa, sa-mi perie hainele, sa-mi vaxuiasca botinele, sa-mi faca o cafea, un ceai, ca, de mincat, maninc la restaurant". Buun! Bine gindit, bine chitit, numai ca servitorii cereau scump. Asa se face ca Tinca Vartic, tiitoarea lui Ion Creanga, ii zice intr-o buna zi poetului: „Badita Miai, ia-o pe soru-mea fata in casa. Scapi cu juma de pret si nu-ti face treaba pe dos, ca feciorii!". „Adica cum?", se rusina poetul. „Adica... asa! - zimbi Tinca - ca doar mata nu esti pi... dosnic". Zis si facut! Nu multa vreme dupa aceea a intrat fata in casa la Eminescu numita Tinca Vartic. Tot Tinca o chema, ca si pe sora-sa mai mare, fiindca taica-sau, cind s-a dus la popa s-o treaca in mitrica, era facut prastie si nu mai stia nici cum il cheama, d-apoi ca mai are o Tinca. S-asa s-a trezit cu doua Tinci. Bietul poet s-a bucurat ca are o fata in casa, dar, vai sarmanul bine mult rau asteapta! In osebire de Tinca tiitoarea, care era o femeie la locul ei, chit ca proasta ca oaia, Tinca fata in casa era o lenesa, o birfitoare si o usarnica ce nu s-a mai pomenit. Cit despre prostie, nu era mai hitra ca soru-sa. Ba mai era si hoata pe deasupra! A matrasit sfesnicele de argint ale poetului si le-a vindut pe mai nimic lui Finkelman in piata la Sin Spiridon, ca sa-si cumpere ruminele. Umbla cu vorba prin mahala, pe la rindasoaice, pe la birjari si tot felul de cumetre, si-l facea albie de porci pe stapinu-sau: ba ca-i nauc, ba ca-i dezblehuiet si umbla cu izmene rupte, ba ca uita cu saptaminile oala de noapte plina sub pat, ca impute casa (de parca nu ea trebuia s-o verse), ba ca ceea, ba ca cealalta. Cum bietul Eminescu er