Comisia Europeana a initiat o consultare cu consumatorii, organizatiile de protectie a consumatorilor si mediul de afaceri pentru a identifica cele mai bune modalitati de consolidare a protectiei consumatorilor la nivel transfrontalier. Consultarea este deschisa pâna la 31 ianuarie 2014 si este accesibila on-line.
Europa are 500 de milioane de cetateni, care ar trebui sa beneficieze de acelea?i drepturi în calitate de consumatori, indiferent daca îsi fac cumparaturile acasa, în alta tara a Uniunii Europene sau online în Europa.
Neven Mimica, comisarul european pentru protectia consumatorilor, a declarat: „Ameliorarea punerii în aplicare efectiva a drepturilor consumatorilor este una dintre prioritatile mele. Astazi, pentru noi, întreaga Europa reprezinta un centru de cumparaturi. Doresc sa aflu de la consumatori, de la proprietarii de magazine, de la întreprinderi în ce mod putem consolida protectia consumatorilor, în special la nivel transfrontalier, fara a spori birocratia.”
Aceasta revizuire va sta la baza activitatilor curente ale Comisiei, care nu au limite temporale, dedicate îmbunatatirii retelei paneuropene de autoritati însarcinate cu aplicarea legislatiei în materie de protectie a consumatorilor.
Aceasta retea are un rol vital în garantarea faptului ca cetatenii din întreaga Uniune Europeana beneficiaza de drepturi egale fara discriminare în functie de unde sau de la cine îsi fac cumparaturile.
Consultarea urmareste obtinerea de feedback cu privire la aspecte precum:
- De ce mijloace de investigatie si de interventie au nevoie autoritatile nationale însarcinate cu aplicarea legislatiei pentru a coopera mai bine în lupta împotriva încalcarilor legislatiei în materie de protectie a consumatorilor care sunt constatate în mai multe tari?
- Ce sanctiuni sunt necesare pentru a lupta mai bi