Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Termoizolare vrem, dar nu pe banii nostri

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 11 noiembrie 2006 ·

Cand au auzit ca isi pot reabilita termic apartamentele prin programul guvernamental "Termoficare 2006-2009 - Calitate si eficienta", slatinenii s-au inghesuit sa se treaca pe liste.

Din totalul de aproximativ 600 de posesori de imobile care au solicitat la nivel national integrarea in acest program, aproape jumatate (mai exact 257) sunt din Slatina.

Aici au fost deja desemnate primele imobile care, de la anul, isi vor schimba aspectul exterior: este vorba despre blocurile FB 8, FB 9 si FB 10 de pe Aleea Muncii.

Cand au aflat insa care sunt costurile pe care va trebui sa le suporte, o mare parte dintre solicitantii initiali ai programului au vrut sa renunte.

Din pacate insa pentru ei, listele au fost "batute in cuie", iar programarile pentru termoizolare au inceput. Beneficiarii procesului de termoizolare ar urma sa scoata din buzunar intre 800 si 1.000 de euro, reprezentand 33% din valoarea lucrarilor. Banii vor trebui platiti pe parcursul a doi-trei ani, investitia fiind garantata sa se amortizeze in sase ani.

Efect de turma

Slatinenii recunosc faptul ca nu au stiut exact ce semneaza in momentul in care li s-a prezentat oferta guvernului. Marin Dumitrescu, locatar al unui bloc inscris in program, spune ca a fost de acord sa se inscrie pe tabelul remis primariei in acest sens doar pentru ca majoritatea vecinilor de pe scara au semnat: "Au venit cativa vecini in grup la mine si mi-au zis sa semnez un tabel sa ne izoleze termic blocul. Cica, o sa-l zugraveasca si pe dinafara, o sa fie frumos, iarna va fi cald si alte de-astea.

Dar niciunul nu a stiu sa spuna cat vom plati. La asociatie ne-au zis ca suma va fi mica si ca plateste primaria cel mai mult, noi doar o treime. Nici acum nu stiu cum a ramas...".

Slatinenii - trimisi la experti in proiecte europene

Reprezentantii municipalitatii au recunoscut ca banii sunt motivul p

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei, în apropiere de Timișoara

Press Alert acum 53 minute
Foto: Arhivă Clipe de groază în localitatea timișeană Giarmata Vii, la câțiva kilometri din Timișoara. Un bărbat și-a dat foc în grădină, sub privirile a doi adolescenți. „Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara a

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Un incendiu puternic a izbucnit lângă Mănăstirea Voroneț, din județul Suceava. Există pericolul extinderii focului

Gandul acum 37 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă, în jurul orei 15.00, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. Din cauza faptului că bate vântul, există pericolul ca incendiul să se extindă. Casa care a luat foc se află în ap

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 55 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum o ora
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Negociatorii Hamas, la Cairo, la discuţii privind un armistiţiu în Gaza. Şeful CIA este şi el acolo

Mediafax acum 39 minute
Negociatori ai Hamas au mers la Cairo pentru discuţii privind încetarea focului în Fâşia Gaza. Directorul CIA a ajuns şi el la Cairo, relatează surse egiptene.

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°