Omul face haina. Haina nu face pe om. Asta ne învăţa tovarăşa educatoare la grădiniţă. Atunci erau şoimii patriei, aliniaţi, tunşi regulamentar, cu batistuţă în buzunar şi cu sufletul vibrând la Cântarea României.
Imediat după Revoluţie, vine şi clasa întâi. Prima uniformă. Cămaşa era din plastic, ghiozdanul burduşit de cărţi şi de caiete cântărea vreo 15 kilograme, iar costumul era atât de gros încât dacă aş fi fost lăsat la Polul Nord îmbrăcat doar în uniformă şcolară, în nici un caz nu aş fi îngheţat. Şi acum îmi aduc aminte cum putea să mă înţepe materialul de la costum prin cămaşă.
Costumul era mereu murdar de cretă iar cămaşa pătată de cerneală. Pe vremea aia se scria cu stilou cu peniţă, purtat tot timpul în penar. Călimara era nelipsită din ghiozdan iar învăţătorul îţi mai trăgea şi câteva linii la palmă dacă făceai fiţe.
Prin clasa a doua aşa, când ne-am "şmecherit", am renunţat la uniformă. Era deja 1992, eram în plin avânt capitalist. Şi am învăţat atunci, printre altele, că, într-adevăr, haina face pe om. Şi ce glume se mai făceau pe seama celor care îşi luau adidaşi "Adibas" sau tricou "Diamandora" de la buticurile care împânzeau trotoarele. Anii '90 au ştiut cum să cultive încă din generală primii cocalari din ziua de azi.
Privind în urmă, uniforma nu era o idee atât de proastă. Problema e de ce se dezbate abia acum subiectul, când s-a votat deja legea educaţiei... După ce, chipurile, am terminat-o cu anii comunismului, a urmat o perioadă când am vrut să aruncăm în aer şi Casă Poporului.
Dar să reintroduci uniforma în şcoală nu are nimic de-a face cu ideologia regimului ceauşist, ci denotă doar respect faţă de instituţia de învăţământ, faţă de profesor şi faţă de tine însuţi. Eşti mic, dar vei vedea asta mai târziu.
Aaaaaa, da, respect. De fapt, aici este problema. Cum să te duci la ş