Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul francez face publice declarațiile de avere ale miniștrilor

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 8 aprilie 2013 ·

Guvernul francez a promis luni că, până săptămâna viitoare, va publica declaraţiile de avere ale miniştrilor săi, în încercarea de a pune capăt unui scandal provocat de contul bancar din străinătate al fostului ministru al bugetului Jerome Cahuzac, transmit AFP şi Reuters. Sursa: Reuters

Politicianul a recunoscut că deţine un cont nedeclarat în Elveţia şi a fost pus sub acuzare pentru evaziune fiscală.

'Până la 15 aprilie, declaraţiile de avere ale membrilor guvernului vor fi date publicităţii', se arată într-un comunicat semnat de prim-ministrul Jean-Marc Ayrault. Ulterior, va fi elaborat un proiect de lege referitor la introducerea de standarde morale în viaţa publică. Acesta ar trebui să fie adoptat, 'până la vară', de parlament.

Separat, şeful diplomaţiei franceze, Laurent Fabius, a dat publicităţii o declaraţie în care a dezminţit speculaţiile apărute în presa franceză potrivit cărora ar avea şi el un cont bancar în Elveţia. Pe de altă parte, ministrul delegat pentru persoanele cu handicap, Marie-Arlette Carlotti, a decis să o ia înainte, publicând pe blogul personal declaraţia sa de avere.

Sondajele de opinie efectuate în ultimele zile arată că 60% din cei intervievaţi doresc ca preşedintele Francois Hollande să-şi remanieze echipa guvernamentală şi peste trei sferturi consideră că majoritatea politicienilor şi oficialilor aleşi sunt corupţi.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 42 minute
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

”Nu suntem pregătiţi”. Netanyahu respinge orice acord cu Hamas care prevede încetarea războiului

Ziare.com acum 26 minute
Premierul Benjamin Netanyahu a transmis o declaraţie în care subliniază fără echivoc faptul că Israelul nu va accepta încetarea campaniei şi retragerea trupelor israeliene din Fâşia Gaza. Declarația vine după zvonurile care au circulat în weekend cu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum o ora
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

O veche biserică de lemn din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paști

HotNews acum o ora
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, transmite Agerpres. Ce a răms din Biserica din Ghioncani după incendiuFoto:

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 8 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Prefectura Prahova: „Tasarea drumului din Slănic prezintă urme de stabilizare”

Gandul acum o ora
Prefectul județului Prahova a anunțat că tasarea drumului care s-a surpat la Slănic ar prezenta „urme de stabilizare”. Sâmbătă, autoritățile locale au precizat că solicită sprijin de la Institutul Geologic, pentru studii și foraje. Prefectura Prahov

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum o ora
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Netanyahu spune că încheierea acum a războiului din Gaza ar menţine Hamas la putere

Mediafax acum 54 minute
"În timp ce Israelul a dat dovadă de bunăvoinţă, Hamas rămâne înrădăcinat în poziţiile sale extreme - cererea de a ne retrage toate forţele din Fâşia Gaza, de a pune capăt războiului şi de a lăsa Hamas la putere", a declarat Netanyahu, potrivit Reut

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 36 minute
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°