Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgovişte: UPDATE: Falsificatorii de credite au fost eliberaţi

Publicat in Adevarul, miercuri 21 octombrie 2009 ·

Cei cinci barbaţi din Moreni care s-au ales cu dosare penale după ce în perioada 2006 – 2007 au racolat 32 de persoane cu ajutorul cărora au obţinut credite false in valoare de 800.000 de lei, au fost eliberaţi, la miezul nopţii. Poliţiştii din Moreni au reuşit să probeze întreaga activitate infracţională a falsificatorilor şi i-au propus pentru arestare Tribunalului Dâmboviţa, însă procurorul care s-a ocupat de caz i-a lăsat în libertate. Cei cinci capi ai reţelei de falsificare de credite au vârste cuprinse între 30 şi 41 de ani. Prin cele 32 de persoane, care sunt în general, oameni cu venituri modeste, falsificatorii au prejudiciat două bănci din Moreni şi Ploieşti cu 800.000 de lei. Barbaţii aveau firme de construcţii sau fier vechi iar actele false erau întocmite pe societăţile lor. După ce se perfecta împrumutul acordat de bancă, oamenii păcăliţi le dădeau acestora 80% din valoare.

Potrivit şefului Poliţiei Moreni, comisarul şef Viorel Polexe, beneficiarii creditelor plăteau decât primele trei rate din împrumut, ceea ce i-a făcut pe bancheri să alerteze poliţia.

“ După o muncă de echipă care a durat aproape un an de zile, am reuşit să le probăm faptele. Cele 32 de persoane au fost racolate în perioada 2006 – 2007, iar cu ajutorul actelor false, cele două banci au fost prejudiciate cu opt miliarde de lei vechi”,  a declarat Viorel Polexe.

Oamenii legii au descins, ieri, în locuinţele celor cinci unde s-au găsit mai probe incriminatoare în acest caz. Mai mult, la domiciliul unuia dintre capii reşelei, oamenii legii au gasit şi 800 de pachete de ţigări cu timbre false.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi falsificatorii riscă între 10 şi 20 de ani de închisoare pentru înşelăciune în formă agravantă. Toate celelalte 32 de personae implicate risca şi ele între trei şi 15 ani pentru înşelăciune.

Moreni – p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 3 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 5 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 55 minute
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 4 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 3 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 4 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°