Monica de la Prima Tv este o apariţie profund eliadescă, adică una în care se poate citi fără echivoc toată demonstraţia aceea asupra camuflării sacrului în profan, şi se compune, urmuzian, din: priviri imperturbabile, ţinută hieratică, de personaj bizantin modelat după canoanele occidentale, şi microfon arghezian ( mai în clar, unul plin de aluzii!). În mod cert, ea a fost croită pentru o altă funcţie mitologică şi trebuia să se aşeze într-un cu totul alt registru de semnificaţii. Proiectul ei ţine, oarecum, de orizontul matriarhal şi de cultul neoloic al fertilităţii. Dacă totul ar fi fost dus pînă la capăt, rima ei tipologică s-ar identifica în Venus din Willendorf sau, mă rog, poate şi în ceva mai apropiat de reperele noastre, cum ar fi vreo reprezentare din cultura Gumelniţa sau Cîrna "Gîrla Mare, oricum în una dintre acele figurine de lut ale căror însemne steatopige plasează imaginea definitiv în reveria abisală a maternităţii arhetipale. Numai că la Monica n-a fost să fie aşa pînă la capăt. Deşi coapsele şi celelalte vecinătăţi, acelea care ţin strict de atributele reproducerii, par bine plasate în funcţie de toate exigenţele mitologice " pentru că nu degeaba, un ţigan, invitat pentru un cu totul alt număr şi cu somaticul destul de ruinat , a găsit suficiente resurse pentru a o alerga prin studio cu promisiunea fermă ,,nu plec de aici mînca-ţi-aş, pînă nu-ţi dau una peste curu" ăla (bip!)!"- celelalte insemne, cele din registrul superior şi care ar trebui să acopere imperativul conservării, au o expresie destul de sumară, ceea ce te determină să bănui că nici realitatea nu este altfel. În această situaţie tristă a eşecului mitologic, aceea în care atributele specifice nu-şi pot manifesta vigoarea pînă la capăt, este limpede că Monica a operat în mod subtil un transfer şi o subtituţie; transferul priveşte deplasarea accentului de pe act pe ceremonial, ad