Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NATO, in sejur agroturistic

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 2 aprilie 2008 ·

Dincolo de momentele solemne, prezenta la Bucuresti a celor mai puternici oameni ai planetei ne va reaminti cit de ospitalieri sintem. Si cam atit. De unde pina in 2004 tinjeam dupa accederea in structurile Aliantei Nord-Atlantice, zilele acestea avem parte de NATO cu virf si indesat. Cea mai mare reuniune a liderilor tarilor membre incepe oficial astazi, la Bucuresti. Din perspectiva omului obisnuit, numai bucurestean sa nu fii saptamina asta, dar, pe ansamblu, este un examen pentru Romania - atit in materie de organizare a unui urias eveniment, cit si a abilitatii de negociere a propriilor obiective. Cu siguranta, a contat si experienta obtinuta dupa reuniunea tarilor francofone, de acum doi ani, dar evenimentul de atunci pare o bagatela fata de actuala desfasurare de forte. De la reuniunea anuala a liderilor aliantei militare sint asteptate raspunsuri si solutii la mai multe probleme din contextul international, care au tinut capul de afis al ziarelor de pe mapamond. Una dintre acestea va fi concentrarea de trupe in Afganistan, date fiind retragerile anuntate pentru anul acesta de pe celalalt front - Irakul. Romania este direct vizata, dar de data aceasta liderii de la Bucuresti promit ca nu vor mai fi doar "yes"-meni si nu vor mai repeta "of course" in nestire in ceea ce priveste suplimentarea efectivului de 780 de oameni care se afla deja in zona de conflict din sud-estul pustiului afgan. Indirect, ne mai intereseaza cum isi va rezolva Republica Moldova problema transnistreana. Presedintele Voronin, a carui tara a adoptat neutralitatea intre Rusia si NATO, va fi prezent si el la Bucuresti si va discuta cu imprevizibilul presedinte Putin. Dar ochii tuturor vor fi atintiti asupra intilnirilor liderului de la Moscova cu presedintele Bush. Scutul antiracheta pe care americanii vor sa-l propteasca in Cehia si Polonia, dar mai ales deschiderea portilor NATO catre Ucra

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 23 minute
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Lege adoptată de Parlament: Părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte, pot lucra doar dacă îşi doresc

Ziare.com acum o ora
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

Sediul comandamentului Sud din Odesa al armatei ucrainene, lovit de Rusia

Ziare.com acum o ora
Rusia a transmis miercuri, 1 mai, că a lovit sediul de comandă al grupării Sud a armatei ucrainene, care are sediul în portul Odesa, unde Kievul a transmis mai devreme că un atac cu rachete a ucis trei persoane. 'Cartierul general al comandamentului

Colegiul Medicilor, după verificările privind decesele de la spitalul Pantelimon: „Nu a existat vreo suspiciune de abatere de la protocoalele medicale”

Ziare.com acum o ora
Cei 17 pacienţi decedaţi, în perioada 4 - 7 aprilie, la Spitalul Clinic de Urgenţă "Sfântul Pantelimon" din Capitală au fost îngrijiţi în acord cu protocoalele medicale, este concluzia comisiilor de disciplină şi jurisdicţie profesională din cadrul

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 2 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Papa Francisc despre industria globală de armament: „E groaznic să câștigi bani din moarte”

Ziare.com acum 44 minute
Papa Francisc a denunţat miercuri, 1 mai, industria globală de armament afirmând că este groaznic să câştigi bani din moarte, informează DPA. America are cele mai mari cheltuieli militare din lume. „Din păcate, în ziua de azi, investiţiile care aduc

UPDATE - Poliţişti de frontieră înjunghiaţi de traficanţii de migranţi/ Au fost trase 13 focuri de armă / A fost prins un bărbat care făcea parte din grupul de călăuze / Agenţii au fost externaţi din spital

News.ro acum 2 ore
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

Ce pensie va avea Klaus Iohannis. „Are 42 de ani de muncă și 10 de președinție”

Adevarul acum 6 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială.

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 3 ore
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

Vremea

București
acum

21°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

8°/22°
joi

9°/21°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

24°
mie.

10°/24°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°